Cine este Antonela Bujduveanu, soția primarului interimar al Capitalei
0Antonela Bujduveanu, soția lui Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Bucureștiului, este fiica unui cunoscut om de afaceri din Constanța, care deține un hotel în Mamaia.

Antonela are funcţia de consilier juridic la Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, dar în prezent se află în concediu de creștere a copilului, scrie ProTV.
Antonela și Stelian s-au căsătorit în 2018. Ei au împreună doi copii, un băiat și o fată.
Aceasta este fiica lui Antonel Parteca, un om de afaceri din Constanța, activ în domeniul turismului și imobiliarelor. Împreună cu fratele său, Stere Parteca, administrează un hotel în stațiunea Mamaia.
Până să ocupe funcția de primar interimar, Stelian Bujduveanu era viceprimar din partea PNL. Acesta a devenit viceprimar al Capitalei în ianuarie 2025. Reprezentant al PNL în Consiliul General, Bujduveanu s-a remarcat și în contextul unor tensiuni cu primarul general Nicușor Dan.
În mai 2024, când ocupa tot funcția de viceprimar, i-au fost retrase atribuțiile executive. Justificarea a fost legată de schimbarea configurației politice din CGMB și a generat reacții critice din PNL București.
Edilul a motivat atunci că PNL a decis să formeze o altă majoritate cu PSD, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) care „nu se mai potriveşte cu poziţia pe care domnul viceprimar PNL o avea”.
Vineri, 23 mai, Stelian Bujduveanu a fost votat primar interimar cu 38 de voturi. Acesta promite continuitate în marile proiecte de investiții și o Primărie funcțională „până la venirea unui primar ales”.