Cel puţin opt morţi în urma ninsorilor abundente din Japonia

0
Publicat:

Cel puţin opt decese au fost raportate vineri în Japonia în urma ninsorilor abundente, transmite agenţia DPA care citează postul NHK.

Regiunile cele mai afectate sunt cele de pe coasta Mării Japoniei şi din Hokkaido. FOTO Twitter
Regiunile cele mai afectate sunt cele de pe coasta Mării Japoniei şi din Hokkaido. FOTO Twitter

Au fost înregistraţi, de asemenea, cel puţin 45 de răniţi în urma ambuteiajelor create în trafic după câteva zile de ninsori, potrivit Agerpres. 

Regiunile cele mai afectate sunt cele de pe coasta Mării Japoniei şi din Hokkaido, în nordul ţării.

Acumulări importante de zăpadă au fost înregistrate şi în zone în care de obicei ninge puţin, cum ar fi regiunea Shikoku de la Oceanul Pacific, cea mai mică dintre principalele insule ale Japoniei, sau prefecturile Kagoshima şi Kumamoto, unde numeroase autovehicule au rămas blocate în ambuteiaje de câţiva kilometri.

Cursele aeriene au fost, de asemenea, puternic perturbate, iar autorităţile au avertizat că ninsorile vor continua.

Potrivit agenţiei Kyodo, în oraşul Engaru din prefectura Hokkaido, cea mai nordică insulă principală a Japoniei, a fost stabilit un nou record de ninsori în decembrie, cu peste 80 de centimetri de zăpadă într-o perioadă de 24 de ore, până vineri dimineaţă.

Agenţia de Meteorologie din Japonia a anunţat că, potrivit prognozelor, valul de intemperii va continua până luni, deplasându-se din nordul şi estul ţării spre vest. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite