Ce spune Iranul despre presupusa sa implicare în capturarea cargobotului Galaxy Leader, la bordul căruia se află un marinar român

0
Publicat:

Iranul respinge acuzaţia Israelului precum că ar fi implicat în capturarea de către rebelii houthi din Yemen a unui cargobot în Marea Roșie.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

„Am spus de nenumărate ori că grupuri de rezistenţă din regiune acţionează independent şi spontan, în baza intereselor lor şi ale poporului lor”, a susținut Nasser Kanaani, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.

Potrivit lui Kanaani, acuzația Israelului cu privire la implicarea Iranului în capturarea cargobotului Galaxy Leader este menită să distragă atenţia de la „înfrângerea” sa „ireparabilă” în războiul cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas.

Cargobotul Galaxy Leader a fost capturat într-o zonă din Marea Roșie situată între Arabia Saudită și Sudan. Potrivit rebelilor houthi, nava, care este înregistrată de o companie britanică, navighează sub pavilionul Bahamas și este operată de japonezi, a intrat sub radarul lor pentru că are echipaj israelian. Compania britanică asociată navei este deținută parțial de miliardarul israelian Abraham Ungar.

Conform MAE de la București, un marinar român se află la bordul navei capturate de rebelii din Yemen.

Israelul a denunțat acest act, considerându-l de natură teroristă și punându-l pe seama Iranului.

Rebelii houthi, o forță proxy a Iranului, au lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune şi drone asupra Israelului, în semn de solidaritate cu Hamas.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite