Brazilia postelectorală, încotro?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbarea politică la vârf are loc pe fondul unui boom economic al Braziliei.

Alegerile prezidenţiale din Brazilia se îndreaptă spre un al doilea tur de scrutin, la 31 octombrie. Victoria Dilmei Rousseff, candidata Partidului Muncitorilor, succesoarea aleasă de preşedintele Luiz Inacio da Lula, pare acum mai puţin sigură decât era în urmă cu câteva zile. Marina Silva, candidata la preşedinţie clasată pe locul trei în primul tur, va fi cea care decide spre cine se înclină balanţa, spre Rousseff sau social-democratul Jose Serra. După decenii de dictatură militară şi instabilitate politico-economică, aceste alegeri nu par să afecteze viitorul Braziliei, ambele candidate promiţând să continue linia preşedintelui  Lula.

Schimbarea politică la vârf are loc pe fondul unui boom economic al Braziliei, care vrea să fie văzută de comunitatea internaţională drept „un partener serios". Dacă la alegerile precedente schimbarea preşedintelui era văzută de actorii de pe piaţa financiară drept un factor de instabilitate, acum aceştia nu par afectaţi de rezultatele scrutinului. Învingătorul, oricare va fi el, va urma acelaşi model: disciplină fiscală, o politică monetară echilibrată, ambele însoţite de celebrul program social „Bolsa Familia", prin care statul sprijină financiar familiile din Brazilia cu condiţia ca să-şi trimită copiii la şcoală şi să-i vaccineze. Cei doi prezidenţiabili împărtăşesc viziunea asupra rolului pe care statul trebuie să-l joace în economia Braziliei: o prezenţă puternică, dar nu dominatoare. În plus, şi Rousseff, şi Serra vor ca Brazilia să fie un jucător puternic pe scena diplomaţiei internaţionale. Diferenţa dintre cei doi candidaţi este că unul va continua retorica de stânga a preşedintelui, în timp ce Serra are un discurs mai conciliant.

Viitorul preşedinte va trebui să facă însă faţă unor confruntări.  Brazilia rămâne, ca mare parte din America Latină, dependentă de exporturile în China. Diversificarea şi întărirea economiei va fi una dintre obligaţiile viitorului lider brazilian. Este esenţial ca ţara să-şi îmbunătăţească infrastructura. Educaţia are şi ea nevoie de investiţii. Brazilienii se vor duce la urne cu amintirea momentelor dificile prin care a trecut ţara în trecut şi cu dorinţa ca dezvoltarea să continue. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite