Beijingul, lovit de cea mai severă furtună de nisip din ultimii 10 ani: „Parcă a venit sfârşitul lumii” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtuna de nisip în Beijing. FOTO Profimedia
Furtuna de nisip în Beijing. FOTO Profimedia

Beijignul şi alte oraşe din nordul Chinei, au fost lovite, luni, de ceea ce meteorologii estimează a fi cea mai violentă furtună de nisip din ultimii zece ani, potrivit BBC. Furtuna a provocat o creştere fără precedent a poluării aerului, cu niveluri în unele regiuni de peste 160 de ori mai mari decât limita admisă.

GALERIE FOTO

„Parcă a venit sfârşitul lumii. Pe această vreme, chiar nu vreau să fiu afară”, a declarat Flora Zou, rezidentă din Beijing, pentru agenţia de presă Reuters. Potrivit AFP, poluarea cu PM 10 în şase districte centrale a atins „peste 8.100 micrograme pe metru cub” luni. Asta în condiţiile în care OMS consideră nivelurile PM 10 cuprinse între 0-54 ca fiind „bune” şi 55-154 ”drept niveluri „moderate”.

Zeci de zboruri au fost anulate cerul fiind acoperit cu o ceaţă deasă de culoare portocalie cu aspect apocaliptic. Praful a fost adus de vânturi puternice din Mongolia Interioară, care se confruntă cu furtuni severe de nisip. Şase oameni au murit şi sute sunt daţi dispăruţi. 

Presa din China relatează că 12 provincii chineze au fost afectate, în condiţiile în care ceaţa va persista toată ziua de luni, urmând ca abia în cursul nopţii să se risipească.

Totuşi Beijingul şi regiunile înconjurătoare au cunoscut niveluri ridicate de poluare în ultimele săptămâni, un activist Greenpeace declarând pentru AFP că acestea au fost rezultatul unor activităţi industriale „intense”.

Asta, a spus el, a agravat condiţiile furtunii de nisip, care au fost „rezultatul condiţiilor meteorologice extreme şi al deşertificării”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite