Video Aventura incredibilă a unui puști din Asia. Un joc de-a v-ați ascunselea l-a trimis în altă țară VIDEO

0
Publicat:

Un copil din Bangladesh s-a ascuns într-un container de transport în vreme ce se juca de-a v-ați ascunselea cu prietenii. Acesta a fost încuiat în container și a ajuns în Malaezia, unde a fost găsit după șase zile, relatează Malaymail.

Copilul care s-a ascuns într-un container.
Copilul a adormit în container în timp ce se ascundea de prietenii săi. Foto Captură video YouTube

În timp ce descărcau containerele de pe o navă care a sosit din Banladesh, angajații Portului Klang din Malaezia au dat peste un băiat care ieșise din container. Băiatul nu vorbea limba, astfel că autoritățile portuare nu au putut afla prea multe informații de la acesta, însă au bănuit că este victima unei rețele de trafic de persoane și au alertat poliția. 

S-a demonstrat că băiatul se jucase de-a v-ați ascunselea cu prietenii săi, în orașul Chittagong din Bangladesh, și a ales să se ascundă într-un container. Acesta a fost închis înăuntru și și-a petrecut următoarele șase zile pe o navă care se îndrepta spre Malaezia. 

Băiatul a fost transportat la spitalul local, iar cadrele medicale susțin că își va reveni după această aventură. 

Băiatul, identificat drept „Fahim”, le-a povestit anchetatorilor din Malaezia că a adormit în container în timp ce se ascundea de prietenii săi, iar în momentul în care s-a trezit a constatat că era închis. A strigat după ajutor, însă nimeni nu l-a auzit.  

Ministrul malaezian de Interne Saifuddin Nasution Ismail a afirmat că s-a deschis o anchetă și s-a stabilit că Fahim nu a fost victima unei rețele de trafic de persoane. 

De asemenea, Malaezia a demarat procedurile pentru repatrierea băiatului în țara sa. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite