Alcoolul contrafăcut a omorât 37 de oameni în India, într-o zonă unde consumul de alcool este interzis

0
Publicat:

 Bilanţul deceselor într-un caz de consum de băuturi alcoolice suspecte în statul Bihar din estul Indiei a urcat joi la 37, transmite agenţia Xinhua care citează postul de stat All India Radio (AIR).

Alcool contrafăcut FOTO: Getty Image
Alcool contrafăcut FOTO: Getty Image

Cu toate acestea, potrivit relatărilor din media locale numărul morţilor s-ar putea ridica la 39.

Decesele au fost raportate în districtul Saran, la o distanţă de aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Patna, capitala statului Bihar, potrivit Agerpres.

"Maximum 23 de decese au fost raportate în cartierul Masrakh, în timp ce restul de 14 victime proveneau din zonele Isuapur, Amnaur şi Marhaura ale districtului", a relatat postul de radio.

Conform AIR, numărul deceselor ar putea creşte în continuare deoarece 19 persoane sunt internate în diferite spitale, dintre acestea şase fiind în stare gravă.

"Unele persoane şi-au pierdut vederea", au indicat autorităţile.

Rajesh Meena, magistratul districtual din Saran, a declarat pentru presă că sunt în desfăşurare operaţiuni pentru prinderea persoanelor vinovate, implicate în comerţul cu băuturi alcoolice contrafăcute. "Treizeci de persoane se află în custodia poliţiei pentru interogatoriu", a precizat el.

Doi ofiţeri de poliţie, inclusiv un superior, au fost suspendaţi din funcţie, o măsură cu efect imediat, pentru nerespectarea atribuţiilor, conform relatărilor din media.

Joi, problema acestei tragedii din Bihar asociată consumului de alcool a fost ridicată de parlamentarii opoziţiei în Parlamentul indian.

Biharul a interzis comercializarea şi consumul de alcool începând din 2016.

Decesele asociate consumului de alcool contrafăcut sunt deseori raportate în India.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite