Vizita lui Putin în Mariupol, comparată cu întoarcerea unui criminal în serie la locul faptei de o victimă a bombardamentelor rusești
0Gestul lui Putin de a vizita noaptea orașul Mariupol, pe care l-a distrus în timpul războiului, a stârnit furie printre foștii locuitori ai orașului-port, care acum s-au refugiat în țările vecine.
Maria Kutniakova, o femeie care a supraviețuit bombardamentelor în teatrul de la Mariupol, a spus jurnaliștilor de la CNN că vizita pe timp de noapte a lui Vladimir Putin în orașul ucrainean seamănă cu „vizitele pe care le fac ucigașii în serie la locul crimelor lor”.
Femeia crede că dictatorul rus a ales să meargă la Mariupol pe timp de noapte pentru că nu a vrut să se vadă în imagini orașul distrus.
Maria Kutniakova a reușit să scape din Mariupol împreună cu familia și să fugă în teritoriu controlat de armata ucraineană. Ea se află acum în capitala lituaniană, Vilnius.
Orașul-port Mariupol a fost distrus aproape în totalitate de armata invadatoare.
Înainte de începerea acestui război, aproximativ o jumătate de milion de oameni locuiau în oraș.
Potrivit estimărilor ONU, 90% dintre clădirile rezidențiale au fost avariate sau distruse, iar 350.000 de persoane au fost forțate să plece după atacul Rusiei din februarie 2022. Este dificil de estimat numărul exact de persoane ucise în urma bombardamentelor neîncetate asupra Mariupol, dar autoritățile ucrainene spun că peste 20.000 de persoane au murit acolo.
În schimb, autoritățile instalate de Rusia în Mariupol spun că aproximativ 300.000 de persoane trăiesc acum acolo.
Putin, „ca un hoț“
Potrivit Kremlinului, Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut un tur al oraşului la volanul unei mașini. În plus, ar fi discutat cu localnici, ar fi vizitat locuri de interes și ar fi primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucție, susține sursa citată.
Este vorba de prima deplasare a liderului de la Kremlin la Mariupol, anunțată a doua zi după o vizită în Crimeea cu ocazia împlinirii a nouă ani de la anexarea ilegală a peninsulei de la Marea Neagră la Rusia. Această vizită survine după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva liderului de la Kremlin.
Autoritățile ucrainene au denunțat deplasarea lui Putin la Mariupol, punând accent mai ales pe faptul că a avut loc în timpul nopții.
„Ca un hoţ, Putin a vizitat oraşul ucrainean Mariupol adăpostindu-se în spatele nopţii. În primul rând, aceasta este mai sigur. De asemenea, noaptea îi permite să pună accent pe ceea ce vrea el să arate şi ţine oraşul pe care armata lui l-a distrus în totalitate şi pe cei câţiva locuitori care au supravieţuit la adăpost de privirile indiscrete”, a reacțional Ministerul ucrainean al Apărării pe Twitter.