Un nou proiect militar pentru apărarea Poloniei: Garda de Stat ar putea înregistra 300.000 de voluntari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari Polonia FOTO Image Credit: Lesser Poland Territorial Defence/FB
Militari Polonia FOTO Image Credit: Lesser Poland Territorial Defence/FB

Ministrul Apărării din Polonia va primi o propunere de înfiinţare a unei gărzi de stat. Aceasta va funcţiona pe bază de voluntariat şi va susţine Armata poloneză în situaţii de criză, inclusiv în cazul catastrofelor naturale sau a conflictelor armate. Creatorul iniţiativei, generalul Bogusław Pacek, estimează că numărul de soldaţi în Garda de Stat va ajunge şi la 300.000 de voluntari.

Garda de Stat va funcţiona pe bază de voluntariat, inclusiv cu trupe în rezervă, cu membri ai organizaţiilor pro-apărare, membri ai asociaţiilor de trăgători, de vânători sau de pompieri. Structura noii organizaţii ce va fi propusă Ministerului Apărării de către generalul Bogusław Pacek va aminti de gărzile din Suedia sau Estonia, notează Defence24.

Programul de antrenament pentru instructorii ce se vor ocupa cu instruirea membrilor Gărzii de Stat, va începe anul acesta. Publicaţia poloneză „Rzeczpospolita“ notează că nu poate elimina posibilitatea ca membrii formaţiunii să fie plătiţi pentru serviciile lor. În primii trei ani, organizaţia va avea unităţi în capitalele districtuale şi în voievodate.

Pe timp de pace, Garda de Stat va susţine guvernele în procesul neutralizării efectelor catastrofelor umane sau naturale şi în alte situaţii de criză. Pe timp de război, formaţiunea va juca un rol auxiliar în relaţie cu Armata sau alte servicii. Scopul gărzii va include protecţia civililor şi operaţiuni defensive la graniţa poloneză. Cel mai probabil, membrii Gărzii de Stat vor fi echipaţi cu arme scoase din uz de Armată. Totuşi, nu se poate exclude situaţia în care se vor realiza anumite achiziţii speciale.

Decizia în legătură cu înfiinţarea Gărzii de Stat este un pas important în întărirea capabilităţilor de apărare ale Poloniei. Ţara va fi mult mai puternică în faţa agresiunii. „Merită menţionat faptul că Suedia a decis să-şi întărească propria gardă de acest tip, după ce a început criza ucraineană“, precizează publicaţia poloneză.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite