UE insistă ca Serbia şi Kosovo să îşi pună acordul în aplicare „în următoarele luni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton FOTO Reuters
Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton FOTO Reuters

Uniunea Europeană a insistat  luni  ca Serbia şi Kosovo să pună în aplicare acordul pe care cele două ţări l-au semnat în vederea normalizării relaţiilor.

„Este de o importanţă crucială ca activitatea de punere în aplicare să continue în următoarele săptămâni şi luni, aşa cum este prevăzut în planul de implementare“ a acordului, a declarat şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, într-un comunicat publicat la sfârşitul unei noi întâlniri cu premierii sârb Ivica Dacic, respectiv kosovar Hashim Thaci.

Potrivit agenţiei France Presse, Ashton a precizat că Dacic şi Thaci „au confirmat angajamentul lor“ de a atinge acest obiectiv, adăugând că  ea însăşi va merge la Belgrad şi Pristina pentru a participa la ultimele discuţii.

Ultima întâlnire între cei doi şefi de Cabinet, sub egida UE, a avut loc la 21 iunie, cu o săptămână înainte ca summit-ul european de la 28 iunie să hotărască demararea negocierilor cu Belgradul pentru aderarea la UE şi începerea unor negocieri cu Pristina pentru un „acord de stabilizare şi asociere“.

Ei au ajuns atunci la un acord asupra mai multor dosare, mai ales în domeniul juridic.

În ce priveşte telecomunicaţiile, kosovarii vor să obţină un prefix telefonic separat pentru Kosovo, care îl utilizează în prezent pe cel al Serbiei, în timp ce Belgradul intenţionează să-şi menţină operatorii de telefonie mobilă naţionali în părţile acestui teritoriu unde sârbii sunt majoritari.

În domeniul energiei, Kosovo insistă asupra unui sistem autonom de aprovizionare cu electricitate, în timp ce Belgradul doreşte să menţină prezenţa propriei sale companii de distribuţie a energiei electrice în părţile unde sârbii sunt majoritari.

Kosovo şi-a proclamat în 2008 independenţa faţă de Serbia, pe care Belgradul refuză în continuare să o recunoască. După luni de negocieri sub egida UE şi a lui Catherine Ashton, Serbia şi Kosovo au semnat la 19 aprilie un acord de normalizare a relaţiilor, însă implementarea acestuia se dovedeşte a fi în continuare una dificilă. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite