Turcia loveşte din nou luptătorii kurzi din Irak şi Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turcia a executat lovituri împotriva luptătorilor kurzi din nordul Irakului și Siria, după moartea a nouă soldați turci într-un atac atribuit Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a anunţat Ankara, notează AFP, scrie Agerpres.

Soldat sub steagul Turciei FOTO: Shutterstock
Soldat sub steagul Turciei FOTO: Shutterstock

„În conformitate cu dreptul nostru la autoapărare (...), am desfăşurat operaţiuni aeriene împotriva unor ţinte teroriste din nordul Irakului în zonele Metina, Hakurk, Gara, Qandil şi Asos, precum şi în nordul Siriei”, a transmis Ministerul turc al Apărării într-un comunicat.

Armata turcă susţine că a vizat 24 de ţinte, "printre care peşteri, adăposturi, depozite de muniţii şi echipamente, locuinţe şi uzine de gaz" folosite de luptătorii PKK, care duc un război de gherilă împotriva Turciei încă din 1984.

Agenţia de presă oficială turcă Anadolu a anunțat anterior că 23 de ţinte - printre care tabere şi depozite de arme - aparţinând luptătorilor kurzi au fost distruse în nordul Siriei într-o operaţiune condusă de serviciile turce de informaţii.

Operațiunile au avut loc după moartea a nouă soldaţi turci într-un atac efectuat vineri împotriva unei baze militare a Turciei din nordul Irakului.

Armata turcă a declarat sâmbătă că a vizat 54 de ţinte ale PKK şi Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG) în nordul Irakului şi în Siria.

Turcia, care consideră aceste două grupuri armate drept terorişti, ţinteşte în mod regulat bazele din spate ale luptătorilor PKK din nordul Irakului.

Între 2016 şi 2019, armata turcă a lansat, de asemenea, trei operaţiuni majore în nordul Siriei împotriva grupărilor kurde.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite