Temperaturile din Europa cresc tot mai mult, în timp ce Grecia deja se luptă cu incendiile de vegetație

0
Publicat:

Temperaturile din cea mai mare parte a Europei vor crește din nou săptămâna viitoare, după o scurtă pauză, în care temperaturile vor scădea brusc, fiind preconizate ploi și furtuni.

foto barbat care își toarnă apă în cap caniculă
Temperaturile din Europa cresc tot mai mult FOTO Arhivă

În zilele următoare, vremea mai răcoroasă decât media va aduce o ameliorare a căldurii recente din nord-vestul Europei. Temperaturile minime la Berlin vor scădea până la 11,5 grade Celsius miercuri și până la aproximativ 10 grade Celsius la Londra la sfârșitul săptămânii. Vremea caldă va reveni însă la sfârșitul săptămânii viitoare, cu sud-estul din nou în centrul atenției.

Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în Grecia, unde autoritățile sunt presate să facă față zecilor de focuri alimentate de vântul puternic. Se așteaptă ca condițiile să se îmbunătățească luni, insula Creta fiind singura regiune care se află încă în stare de alertă foarte ridicată privind incendiile.

Săptămâna viitoare se așteaptă vreme caldă în Germania și Italia, cu 28 de grade Celsius la Berlin și aproape 30 de grade Celsius la Roma, potrivit unui raport al meteorologului Maxar Technologies Inc.

În Elveția și Italia, furtunile au provocat inundații extinse. Regiunile Piemont și Valle d'Aosta din nordul Italiei au fost afectate de inundații, furtuni și alunecări de teren în cursul weekendului. Destinații turistice precum Cogne și Cervinia au rămas izolate în timpul nopților, potrivit Ansa newswire.

În Regatul Unit, o alertă de inundații emisă vineri de Agenția de Mediu era încă activă, indicând niveluri ridicate ale apelor subterane în apropiere de Henley, în afara Londrei. Zona rămâne sensibilă la noi precipitații, iar situația ar putea continua timp de mai multe săptămâni.

În România, vremea se va răcii la mijlocul acestei săptămâni, iar după un nou val de caniculă va învălui întreaga țară. „Vremea se va răci până la jumătatea primei săptămâni de prognoză, apoi se va încălzi din nou pentru câteva zile, urmând ca în a doua săptămână de anticipație regimul termic să înregistreze variații importante. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi în scădere de la valori de 36...38 de grade, până spre 28 de grade în data de 3 iulie, urmând să crească spre 35 de grade în jurul datei de 8 iulie, iar până la sfârșitul intervalului de prognoză să oscileze ușor în jurul acestei valori. Pe parcursul nopților, media valorilor termice va fi în scădere de la 18...19 grade, la începutul intervalului, până spre 16 grade în data de 4 iulie, iar în cea de-a două săptămână se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cu o probabilitate mai mare în intervalul 2-5 iulie și după data de 10 iulie”, anunță ANM, pentru zona Munteniei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite