Te-ai lovit în drumul de la pat la biroul de acasă? Conform unui tribunal german, e accident de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Un tribunal din Germania a decis că un bărbat care a alunecat în timp ce mergea de la pat până la biroul său de acasă poate cere despăgubiri de la angajator, întrucât este accident de muncă, relatează The Guardian. Explicaţia ar fi că, tehnic, el făcea naveta în acel moment.

Bărbatul muncea de acasă şi se îndrepta spre biroul său care se afla cu un etaj mai jos decât cel pe care se afla dormitorul, a declarat în decizie instanţa socială federală, care supraveghează problemele de securitate socială.

În timp ce mergea pe scara în spirală care leagă camerele, bărbatul, al cărui nume nu a fost precizat, a alunecat şi şi-a rupt spatele. Instanţa a remarcat că angajatul începea de obicei să lucreze în biroul său de acasă „imediat, fără să ia micul dejun în prealabil”, sugerând că dacă ar fi căzut în timp ce se ducea pentru a lua micul dejun, după ce a fost deja la biroul de acasă, asigurarea împotriva accidentelor ar putea fi respinsă.

Deşi două instanţe inferioare nu au catalogat această călătorie scurtă ca fiind o navetă, instanţa socială federală superioară a declarat că a constatat că „prima călătorie de dimineaţă de la pat la biroul de acasă [a fost] o rută de muncă asigurată”.

Acesta a concluzionat că „reclamantul a suferit un accident la locul de muncă când a căzut dimineaţa în drum spre biroul său de acasă”.

„Dacă activitatea asigurată este desfăşurată în gospodăria persoanei asigurate sau în altă locaţie, asigurarea este acoperită în aceeaşi măsură ca atunci când activitatea se desfăşoară la sediul companiei”, a precizat instanţa federală germană.

Nu este clar dacă bărbatul lucra de acasă din cauza pandemiei sau lucra astfel şi înainte. Hotărârea spune că legea se aplică „posturilor de telemuncă”. 

Compania de asigurare a angajatorului a refuzat să despăgubească.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite