Taxe mai mari pentru turiștii care vin în Veneția începând cu 2025
0Turiștii care vin în Veneția vor fi taxați dublu atunci când intră în oraș începând cu 2025. În ciuda măsurii luată de autorități, datele arată că numărul de vizitatori nu a scăzut.
![Taxe mărite pentru turiștii care vin în Veneția/FOTO: Pixabay](https://cdn.adh.reperio.news/image-6/64e09bf9-4e53-4f7a-8998-8a69287bc0c7/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Așadar, dacă taxa inițială era de 5 euro, turiștii vor plăti 10 euro anul următor. Taxa inițială a fost aplicată în 29 de zile selectate între aprilie şi iulie 2024, toate coincidând cu Bienala de la Veneţia, care aduce în oraş un număr mare de vizitatori internaţionali din lumea artei la fiecare doi ani, scrie News.ro.
Conform oficialilor orașului, s-a înregistrat o creştere medie de 7.000 de vizitatori în aceste zile în comparaţie cu aceleaşi date cu un an înainte, în 2023. Veneţia, care are aproximativ 50.000 de locuitori, atrage zilnic aproximativ 40.000 de turişti.
În 2025, turiștii vor plăti taxa de intrare în weekenduri, sărbătorile legale și perioadele de vârf de călătorie dintre 18 aprilie și sfârșitul lui iulie.
Vizitatorii care fac rezervări cu mai puţin de patru zile în avans vor plăti taxa de 10 euro, care se aplică turiştilor de o zi cu vârsta peste 14 ani care intră în centrul istoric al Veneţiei între orele 8:30 şi 16:00. Scutirile rămân în vigoare pentru rezidenţii veneţieni, oaspeţii hotelurilor, studenţi, lucrători şi alţii.
Într-o declaraţie pentru The Art Newspaper, Jan Van Der Borg, profesor de economie a turismului la Universitatea Ca' Foscari, a criticat structura taxei, despre care a spus că ar fi ineficientă pentru a limita aglomeraţia în creştere din Veneţia. „Biletul va creşte veniturile municipalităţii, dar nu va afecta fluxurile turistice”, a declarat Van Der Borg.
Oficialii italieni care supraveghează planurile de protejare a Veneţiei au continuat să apere sistemul, susţinând că acesta le-a permis să colecteze informaţii valoroase despre turiştii care intră în oraş, a cărui existenţă devine din ce în ce mai precară.