Sute de francezi au fost evacuaţi din cauza ploilor puternice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe axe rutiere importante au fost închise şi sute de localnici au fost evacuaţi din centru-estul Franţei, în urma unor ploi foarte puternice din noaptea de sâmbătă spre duminică, transmite AFP.

Autostrada A6 dintre Paris şi Lyon a fost închisă pe un sens timp de mai multe ore, la 40 de kilometri nord de Lyon. Inundaţiile au antrenat şi întreruperea circulaţiei pe autostrada A7 dintre Lyon şi Saint-Etienne (centru).

În mai multe departamente din centru-est, sute de persoane au fost evacuate din cauza inundaţiilor provocate de nivelul crescut al râurilor.

"În centru, apa are între un metru şi doi, iar casele şi străzile sunt acoperite de noroi, este un dezastru", a spus un localnic din comunca Sain-Bel din apropiere de Lyon.

La Rive-de-Gier, la sud de Lyon, un râu umflat a inundat 200 de vehicule şi numeroase magazine. Electricitatea şi liniile telefonice au fost întrerupte şi circa 200 de persoane au fost evacuate.

În departamentul Lozère, mai la sud, circa 650 de locuinţe au rămas fără electricitate.

Ploile încetaseră duminică în regiunea Lyon, dar mai multe departamente din sudul ţării erau în alertă din cauza furtunilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite