SUA acordă un ajutor de 8 milioane de dolari Ucrainei pentru a-şi securiza frontierele
0Statele Unite ale Americii vor acorda un ajutor financiar Ucrainei în valoare de opt milioane de dolari pentru a-şi securiza frontierele, a anunţat, vineri seara, vicepreşedintele american Joe Biden, informează Reuters.
Cele opt milioane de dolari vor fi folosite pentru a susţine Serviciul de grăniceri din Ucraina care luptă în prezent împotriva separatiştilor pro-ruşi.
Sprijinul financiar a fost promis preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko de către vicepreşedintele american Joe Biden, în urma unei discuţii telefonice. Potrivit Casei Albe, ajutorul include echipamente de supraveghere a frontierei, precum şi vehicule de transport şi de patrulare.
Tot vineri seara, preşedinţii Vladimir Putin şi Barack Obama au discutat la telefon din nou despre criza din Ucraina, concluzionând că situaţia actuală nu este în interesul SUA şi nici în cel al Rusiei.
„Sancţiunile occidentale sunt contraproductive şi ar putea afecta cooperarea ruso-americană”, i-a spus Vladimir Putin, omologului său american, Barack Obama.
Totodata, cei doi lideri au evidenţiat necesitatea unei încetări durabile a acţiunilor militare în estul Ucrainei, precum şi a începerii unui proces politic pentru detensionarea situaţiei.
Relaţiile bilaterale dintre SUA şi Rusia s-au deteriorat luna trecută după ce un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, din cauza unei rachete sol-aer lansate, cel mai probabil, de separatiştii pro-ruşi din zonă. Statele Unite şi Europa susţin că Rusia se face vinovată de acestă tragedie deoarece ar fi furnizat lansatoare de rachete separatiştilor.
Confruntările dintre rebelii fideli Moscovei şi armata ucraineană au continuat şi în această săptămână, cel puţin 10 soldaţi din Ucraina fiind ucişi joi în cadrul violenţelor din Doneţk, relatează BBC.
Potrivit celui mai recent bilanţ, peste 1.500 de persoane şi-au pierdut viaţa în estul Ucrainei după ce separatiştii proruşi din regiune şi-au declarat independenţa faţă de guvernul de la Kiev.
Citeşte şi:
Kievul introduce un impozit militar pentru finanţarea armatei
Parlamentul ucrainean a aprobat un proiect privind introducerea temporară a unui impozit militar de 1,5 la sută din venit, pentru finanţarea forţelor armate, în condiţiile în care Ucraina cheltuie aproape şase milioane de dolari pe zi pentru ofensiva împotriva separatiştilor din estul ţării.
Actuala situaţie din Ucraina „nu este nici în interesul Rusiei, nici în interesul Statelor Unite", au convenit vineri preşedinţii Vladimir Putin şi Barack Obama, într-o conversaţie telefonică, anunţă Kremlinul, potrivit AFP.
Postul de televiziune Rossia a consacrat o emisiune pentru acredita ideea că Republica Moldova, împreună cu România, vor ataca Armata a 14-a din Transnistria. Acesta trebuia să fie retrasă până acum de Rusia din zonă potrivit acordului semnat la summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999 şi staţionează ilegal în regiunea separatistă transnistreană.