Scoţia vrea să legifereze căsătoria între homosexuali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scoţia ar putea deveni prima ţară din Regatul Unit al Marii Britanii care permite căsătoriile între cuplurile de homosexuali, după ce Guvernul scoţian şi-a anunţat intenţia de a face această schimbare.

Miniştrii au confirmat că vor să prezinte un proiect de lege pe această temă, indicând că primele ceremonii homosexuale ar putea avea loc la începutul lui 2015, potrivit BBC.  

În prezent, cuplurile de  homosexuali au posibilitatea de a intra într-un parteneriat înregistrat la starea civilă, iar comunităţilor religioase nu li s-a impus oficierea acestui tip de căsătorii.

„Guvernul scoţian a făcut deja clar faptul că niciun organism religios nu va fi obligat prin lege să oficieze căsătoriile persoanelor de acelaşi sex şi reiterăm asta şi acum. Această decizie este prevăzută de legislaţia în vigoare privind egalitatea”, a declarat prim-ministrul scoţian, Nicola Sturgeon. „Vrem o Scoţie care să funcţioneze pe principiile dreptăţii şi egalităţii interumane  şi, de aceea, ne propunem ca, pe viitor,  să permitem căsătoria persoanelor de acelaşi sex, inclusiv ceremoniile religioase pentru parteneriatele civile.

Guvernul scoţian şi-a propus să colaboreze cu miniştrii Marii Britanii pentru a proteja preoţii care refuză să ia iniţiativă împotriva căsătoriei persoanelor de acelaşi gen.

„Suntem conştienţi de faptul că toate partidele reprezentate în parlament sprijină căsătoria persoanelor de acelaşi sex, există, deci, un suport parlamentar semnificativ pentru legislaţie”, a mai declarat Nicola Sturgeon.

Cea mai mare opoziţie a venit din partea Bisericii Catolice şi a Bisericii Scoţiei.

Iniţiativa a fost salutată cu entuziasm de grupuri care promovează egalitatea, militanţi pentru drepturile homosexualilor şi unii lideri politici.  

Biserica Scoţiei şi-a exprimat îngrijorarea,  spunând că Guvernul s-a grăbit cu această decizie.

„Suntem conştienţi de faptul că opiniile diferă în rândul membrilor bisericii, mulţi dintre aceştia, însă, sunt supăraţi şi răniţi din cauza acestei decizii”, consideră reverendul Alan Hamilton, care ocupă o funcţie organizatorică în Biserica Scoţiei.

Considerăm că homofobia este un păcat şi suntem solidari cu toţi scoţienii, indiferent de credinţă sau orientare sexuală”, adaugă Hamilton.

Un purtător de cuvânt al Bisericii Catolice din Scoţia consideră că ceea ce face Guvernul scoţian este un experiment periculos la scară mare. „Considerăm că timpul va demonstra faptul că Biserica a avut dreptate în ce priveşte relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi gen, acestea fiind diferite de orice expresie de dragoste sau de prietenie profundă”, a declarat acesta.

Guvernul Marii Britanii, care se consultă în cu privire la schimbarea statutului ceremoniilor civile pentru a permite cuplurilor homosexuale din Anglia şi Scoţia să se căsătorească, vrea să facă această schimbare până în 2015.


 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite