Rusia dezminte că a omorât civili ucraineni în Bucea şi afirmă că imaginile sunt fabricate de Ucraina
0Potrivit Reuters şi AFP, Rusia a negat acuzaţiile Ucrainei privind uciderea civililor din oraşul ucrainean Bucea şi afirmă că imaginile sunt fabricate de Kiev.
Ministerul Apărării rus a informat prin intermediul unui comunicat de presă că: "În perioada cât această localitate s-a aflat sub controlul forţelor armate ruse, niciun localnic nu a fost supus unor acţiuni violente".
Ministerul Apărării de la Moscova a mai declarat că filmările şi fotografiile surprinse cu cadavre pe străzile din Bucea „sunt o nouă provocare" şi „o nouă producţie a regimului de la Kiev pentru media occidentale".
Ba mai mult, Rusia a comunicat că unităţile militare au abandonat oraşul pe 30 martie.
Cadavrele a 57 de civili au fost găsite într-o groapă comună la Bucea, a comunicat conducătorul echipelor locale de intervenţie, duminică.
Au apărut filmări şi înregistrări cu numeroase cadavre descoperite pe străzile oraşului din Bucea, sâmbătă, după plecarea trupelor ruse.
Volodimir Zelenski a învinuit Rusia de săvârşirea unui „genocid” în Ucraina.