Rusia acuză Kievul de atacarea a două regiuni frontaliere

0
Publicat:

Rusia a acuzat duminică Ucraina că a efectuat o serie de atacuri în regiunile frontaliere Briansk şi Belgorod, acţiuni soldate cu un rănit şi avarierea a cinci vagoane de tren.

Soldați ucaineni
Soldați ucaineni

Comitetul de anchetă rus a anunţat deschiderea unei investigaţii cu privire la o lovitură ucraineană asupra unui sat din regiunea rusă Briansk, aflată la frontiera cu Ucraina. El nu a precizat însă când a avut loc atacul, potrivit Agerpres.

Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Gladkov, a afirmat că drone şi rachete au vizat sâmbătă mai multe zone din regiunea sa, în majoritatea cazurilor fără a face victime sau pagube materiale.

Însă, în oraşul Valuiki, situat la circa 25 de kilometri de frontiera cu Ucraina, ''cinci vagoane au fost avariate'', precum şi trei case. De asemenea, au fost afectate liniile de alimentare cu energie electrică, potrivit lui Gladkov.

Ministerul Apărării rus a afirmat că a forţele sale au doborât două drone ucrainene în regiunea Belgorod, dejucând tentative de ''atac terorist''.

Loviturile ucrainene contra teritoriului rus s-au multiplicat în ultimele luni, în contextul contraofensivei lansate de armata ucraineană la începutul lunii iunie pentru a recuceri zonele aflate sub controlul forţelor ruse în sudul şi estul Ucrainei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite