Regina Elisabeta a II-a a murit. Charles devenit regele Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Charles, prinţ de Wales, a devenit regele Marii Britanii după ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, "a murit în pace" la reşedinţa sa de la Balmoral, joi, în cursul după-amiezii, conform unui anunţ al Palatului Buckingham, transmite DPA.

Regina Elisabeta si Printul Charles

Charles, noul suveran al Regatului Unit, va domni sub numele de Charles al III-lea, după moartea reginei Elisabeta a II-a, a anunţat joi premierul britanic Liz Truss, transmite EFE.

"Astăzi, Coroana trece, aşa cum a făcut-o timp de peste o mie de ani, la noul nostru monarh, la noul nostru şef de stat, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea", a declarat şefa guvernului britanic într-un discurs către ţară rostit din faţa reşedinţei oficiale din Downing Street.

Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat.

''Regina a murit liniştită la Balmoral în această după-amiază. Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine'', a precizat Palatul Buckingham într-un comunicat, preluat de Reuter, un anunţ primit cu mare emoţie în Marea Britanie, unde Elisabeta a II-a era foarte populară.

Drapelul britanic a fost coborât în bernă joi, la Palatul Buckingham - unde s-au strâns sute de persoane - în momentul anunţului morţii reginei Elisabeta a II-a, transmite AFP.

Persoanele prezente în faţa palatului au izbucnit în plâns, iar apoi mulţimea a tăcut, a constatat un jurnalist al AFP, în timp ce televiziunea BBC difuza imnul britanic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite