"Primăvara arabă" îşi caută loc şi în Caucaz

Inspirate de revoluţiile din lumea arabă, mişcările de opoziţie din Georgia, Azerbaidjan şi Armenia încearcă să scoată în stradă populaţiile nemulţumite. Puterea rămâne la aceeaşi politică: de la creşterea pensiilor până la încarcerarea tinerilor protestatari. Deocamdată, regimurile din Caucazul de Sud rezistă presiunilor. Dar valul democratic din lumea arabă a arătat că neaşteptatul este posibil.

Articol din FP România nr. 22  (mai/ iunie 2011), apărută pe 16 mai.

„Revoluţia trandafirilor” este de mult uitată, iar în Georgia autorităţile au păstrat tăcerea în legătură cu „Revoluţia Iasomiei”. Preşedintele Mihail Saakaşvili este puternic contestat de opoziţie în plan intern, iar pe plan extern duce o politică pragmatică de întărire a relaţiilor cu ţări nu foarte democratice, precum Belarus. Acuzaţiile la adresa guvernului – lipsa voinţei de a face reforme, cenzură şi corupţie - amintesc de revendicările revoluţiilor arabe. „Toate canalele de televiziune din ţară sunt controlate de Saakaşvili”, acuză liderul opoziţiei, Nino Burdjanadze, fost preşedinte a Parlamentului. Preşedintele mai este făcut responsabil şi pentru creşterea şomajului şi a inflaţiei. Ca răspuns, guvernul a anunţat o majorare a pensiilor începând din septembrie, pe fondul creşterii inflaţiei. Cealaltă voce a opoziţiei, omul de afaceri Levan Gachechiladze a promis că în vară Saakaşvili va fi înlăturat de la putere. Evoluţiile din lumea arabă au revitalizat noţiunea de revoluţie, chiar sângeroase, pe scena politică georgiană. Opoziţia spune că preferă o schimbare non-violentă, dar nu exclude nici scenariul alternativ. Obstacolele ţin însă chiar de divergenţele dintre diferitele partide. Relaţiile dintre Gachechiladze şi Burjanadze sunt tensionate, iar alte formaţiuni resping acţiunile revoluţionare. Iar opoziţia militantă nu are o bază socială puternică pentru a declanşa proteste de masă şi este foarte divizată, apreciază Vladimir Socor, de la Jamestown Foundation. În opinia sa liderii acestor grupuri organizează acţiuni de protest doar pentru a provoca guvernul să folosească forţa, cu scopul de a-l delegitima.

Ziua mâniei eşuate la Baku

În Azerbaidjan, revoluţia a murit în faşă, pentru că autorităţile erau pregătite pentru „ziua furiei” anunţată pe Internet şi au reprimat-o furioase. Pe 10 martie, 4.000 de oameni au semnat un protest virtual pe Facebook, care a trecut repede în stradă. Tineri revoluţionari online azeri au fost arestaţi unii înainte, alţii după proteste. Manifestaţiile au avut loc, simbolic, pe 11 martie, o lună de la înlăturarea lui Mubarak. Protestatarii sunt tineri internauţi, unii educaţi în Vest, dar şi reprezentanţi ai partidelor tradiţionale de opoziţie, Musavat şi Frontul Popular. Autorităţile de la Baku dau însă vina pe agenţi străini şi pe forţe radicale de opoziţie care „încearcă să creeze revoluţii colorate în Azerbaidjan”. Ba chiar îi îndeamnă pe tinerii revoluţionari din mediul virtual să se meargă la psihiatru pentru că au probleme de comunicare în viaţa reală. Deocamdată, după ce protestele au fost reprimate brutal de autorităţi, presiunea este tot pe umerii opoziţiei, care vede în valul de prostest din lumea arabă ultima ocazie de a-şi creşte baza socială. Misiunea sa este cu atât mai dificilă cu cât autorităţile de la Baku au reţinut numai la protestele din 2 aprilie de la Baku peste 160 de activişti şi chiar politicieni ai opoziţiei, precum vicepreşedintele Partidului Frontului Popular din Azerbaidjan.

"Piaţa Tahrir" din Erevan

Şi în Armenia, opoziţia se inspiră din revoltele arabe. Preşedintelui Sarkisian i se cer insistent alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Ultimatumurile date puterii se repetă, iar protestele conduse de opoziţie au scos în stradă cel puţin 10.000 de oameni la 1 martie. Autorităţile le-au permis protestatarilor să ajungă în Piaţa Libertăţii, fără ca poliţia să intervină. Acuzaţiile care i se aduc preşedintelui Sarkisian sunt legate tot de lipsa reformelor politice şi economice, de creşterea şomajului, a corupţiei şi de restricţionarea libertăţii de exprimare. Spre diferenţă de vecini, opoziţia armeană este mai unită graţie revenirii în prim-plan a fostului preşedinte Petrossian. Protestatarii au reuşit să ocolească blocajul mediatic al puterii prin Facebook şi Twitter - şi chiar blocajul rutier, prin care autorităţile au încercat să-i împiedice pe susţinătorii din provincie ai opoziţiei să vină în capitală.