Preşedintele Ucrainei are probleme cu promisiunile din campania electorală: „Regele Ciocolatei“ nu-şi poate vinde Imperiul dulce
0Petro Poroşenko, supranumit „Regele Ciocolatei“ datorită imperiului de dulciuri pe care îl deţine, a făcut o promisiune neobişnuită în timpul campaniei electorale: dacă va fi ales, îşi va vinde mare parte din acţiunile din compania de dulciuri Roshen, notează „Reuters“.
„Ca preşedinte al Ucrainei, vreau să mă preocupe doar binele ţării, şi asta o să fac“, declara Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, într-un interviu, înainte de a fi ales. Poroşenko a câştigat alegerile, însă nu a reuşit să-şi ţină promisiunea făcută în campanie.
Imperiul de ciocolată, o victimă a conflictelor din est
Ţara sa fiind într-un conflict cu separatiştii din est, economia aproape la pământ şi moneda naţională din ce în ce mai slabă, preşedintele nu a reuşit să-şi vândă din bunuri, inclusiv cel mai valoros: acţiunile majoritare din Roshen, cel mai mare producător de dulciuri al Ucrainei. Promisiunea sa pare să fie o victimă chiar a problemelor cu care se confruntă ca preşedinte, scrie „Reuters“.
Directorii celor două firme pe care Poroşenko le-a angajat să-l consulte în vânzarea acţiunilor Roshen spun că, mai ales că firma are reprezentanţe în fostele republici sovietice şi în estul Europei, este mai greu de vândut, şi astfel ar putea dura un an sau mai mult. Însă ei spun că şi momentul ales de clientul lor să vândă este groaznic. „Nu este un moment bun pentru vânzare. Sper că situaţia se va îmbunătăţi în primul sau alt doilea trimestru din 2015“, spune Giovanni Salvetti, director la „Rothschild CIS.
Makar Paseniuk, director la ICU în Kiev, ce acţionează drept consilier financiar al lui Poroşenko, spune că există un acord de vânzare a altor bunuri ale preşedintelui. A refuzat, însă, să explice despre ce acord este vorba, însă a spus că nu e clar că va fi încheiat.
În afară de imperiul de ciocolată, Roshen, portofoliul de vânzare a lui Poroşenko include numeroase alte bunuri: agenţii imobiliare, investiţii într-o bancă, o companie de asigurări şi un şantier naval în Crimeea. El mai deţine şi un post TV ucrainean pe care a spus că-l va păstra.
Poroşenko vrea să vândă Roshen pentru a nu fi perceput drept un alt oligarh
În octombrie, publicaţia ucraineană „Novoie Vremia“ a estimat averea lui Poroşenko la 816 milioane de dolari şi l-a clasat pe locul 9 în topul celor mai bogaţi ucraineni. În 2013, în declaraţia de avere, Poroşenko a notat că venitul său este de aproape 6,3 milioane de dolari, în special din vânzarea de acţiuni, dividende şi dobânzi. El a raportat atunci un salariu de doar 29.200 de dolari.
Potrivit lui Paseniuk, preşedintele nu urmăreşte îndeaproape vânzarea bunurilor sale. „Are lucruri mai importate de făcut, decât să întrebe cum merge vânzarea“, declara Paseniuk.
Consilierul financiar a speculat că Poroşenko ar fi făcut promisiunea din campania electorală „pentru că nu voia să fie perceput ca un alt oligarh. Cred că averea sa nu este dependentă de politică şi nu este influenţată de poziţia sa ca preşedinte“.
Unii dintre predecesorii lui Poroşenko au fost acuzaţi că s-au folosit de funcţia de preşedinte pentru a se îmbogăţi. De exemplu, procurorii ucraineni cred că Viktor Ianukovici, care a fugit în Rusia în februarie, a plecat din ţară cu miliarde de dolari. El a negat orice acuzaţie.
Anumiţi investitori care se specializează în piaţa de consum şi-au exprimat neîncrederea în investiţiile care s-ar putea face în Ucraina, în companii ca Roshen. Dat fiind climatul politic de acolo, sunt de părere specialiştii, companiile n-ar dori să investească.
Însă Salvetti şi Paseniuk au declarat că Poroşenko este foarte serios cu privire la vânzare. Au existat nişte „discuţii preliminare“ despre Roshen. „Clar, condiţiile pieţei sugerează cumpărătorilor să fie precauţi. Am avut nişte discuţii cu oameni serioşi. Trebuie să vedem cum evoluează piaţa“, a explicat Salvetti, refuzând să elaboreze pe acest subiect, notează „Reuters“.
Fabrică cu probleme în Rusia
Roshen, care are şase fabrici în patru ţări diferite, dar şi un lanţ de magazine, şi-a luat numele chiar de la preşedintele ucrainean. În ciuda poreclei preşedintelui, Regele Ciocolatei, compania produce şi prăjituri, caramele, dropsuri, biscuiţi şi numeroase alte dulciuri fără ciocolată.
La sediul din Kiev, preşedintele Roshen, Viaceslav Moskalevski a declarat că „ar fi ciudat să spun că e un moment favorabil pentru vânzare“. El deţine 9% din acţiunile Roshen însă, spre deosebire de Poroşenko, a declarat că nu plănuieşte să vândă.
Deşi compania încă este profitabilă, vânzările din primele zece luni ale anului totalizând 640 de milioane de dolari, acestea au scăzut cu 35% faţă de anul trecut, potrivit lui Moskalevski. Compania a pierdut un total de 4 milioane de dolari pe lună, reprezentând vânzările din estul Ucrainei, din cauza războiului din Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în martie. Costul pentru materiile brute au sărit în aer, în mare parte din cauza căderii monedei Ucrainei.
Roshen a avut şi numeroase probleme în Rusia, care, în mod normal, reprezintă aproape o treime din afacerile companiei şi chiar şi locul unde are o fabrică. Anul trecut, Rusia a interzis importurile de dulciuri Roshen din Ucraina, spunând că există îngrijorări cu privire la siguranţa produselor. Compania a mai fost implicată şi într-o serie de conflicte legale de lungă durată, iar fabrica din Rusia a fost supusă unui raid al poliţiei.
Într-un proces aflat pe rol, Rusia a îngheţat 40 de milioane de dolari din fondurile Roshen şi permite ca din banii aceştia să se plătească doar taxele, spune Moskalevski. Kremlinul a negat faptul că politica ar fi jucat vreun rol în problemele companiei din Rusia.
Însă, rămâne o întrebare fără răspuns cu privire la promisiunea lui Petro Poroşenko din campania electorală. Ce se întâmplă dacă acesta va considera că sumele oferite pentru Roshen sunt prea mici? Oare îşi va ţine promisiunea?, se întreabă „Reuters“.
„Nu l-aş sfătui să vândă la un preţ scăzut“, spune Salvetti.