Premierul italian sprijină declaraţiile lui Merkel, potrivit cărora europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini
0Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, a precizat marţi după-amiază că este de acord cu declaraţiile făcute de cancelarul Angela Merkel după G7 şi summitul liderilor NATO de la Bruxelles.
În acest sens, cancelarul german s-a arătat dezamăgită de poziţia antieuropeană exprimată de preşedintele Trump şi a susţinut că europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini şi nu se mai pot baza pe parteneri tradiţionali, precum erau Statele Unite, transmite Reuters.
”Italia este de acord că europenii trebuie să-şi ia viitorul în propriile mâini”, a declarat premierul italian la o conferinţă de presă comună cu omologul său canadian, Justin Trudeau.
Însă, Gentiloni a precizat că o asemenea strategie nu diminuează importanţa relaţiilor transatlantice şi a alianţei cu Statele Unite.
”Dar importanţa pe care o dăm acestor relaţii nu poate să însemne abandonarea unor principii fundamentale, precum angajamentul luat în lupta de combatere a încălzirii globale şi atitudinea favorabilă pentru societăţi deschise şi schimburi comerciale libere”.
Cancelarul Angela Merkel le-a spus duminică aliaţilor bavarezi că europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini şi nu se mai pot baza pe aliaţi precum Washington.
Donald Trump, a lansat o serie de critici dure la adresa Germaniei, la doar două zile după ce cancelarul Angela Merkel a declarat că europenii trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini şi nu se mai pot baza pe parteneri tradiţionali, precum Londra sau Washington.
Miliardarul american nu s-a sfiit să critice în termeni duri excedentul comercial, precum şi cheltuielile militare germane, care nu ating nivelul de 2% din PIB stabilit în urma summitului NATO din Ţara Galilor.