Premierul Belgiei a demisionat, în urma alegerilor legislative
0Premierul Belgiei Elio Di Rupo a prezentat luni regelui Philippe demisia Guvernului, ca urmare a înfrângerii suferite de partidul de guvernământ la alegerilor legislative, marcate de o victorie a naţionaliştilor flamanezi.
Partidul flamanez separatist N-VA a câştigat 32% din susţinerea electoratului, potrivit rezultatelor finale, fiind propulsat pe primul loc în ierarhia partidelor din ţară, nu numai în regiunea Flandra (nordul Belgiei), ci în toată ţara. Partidul Socialist al premierului a câştigat 30% dintre voturile belgienilor, notează AFP.
În consecinţă, premierul a înmânat regelui Philip demisia sa şi a guvernului care l-a condus din 2011. „Regele a aceptat această demisie şi a însărcinat Guvernul cu expedierea afacerilor curente”, a anunţat Palatul regal, precizând că regele Philippe va purta „consultări” cu liderii principalelor partide în vederea găsirii unei majorităţi capabile să guverneze ţara.
După legislativele din 2009 au fost necesare 541 de zile pentru a se ajunge la o majoritate.
Conflictul politic între flandezii din N-VA , privind modificarea Constituţiei pentru a acorda o autonomie mai mare flandezilor din nordul ţării, a produs tulburări pe pieţele financiare europene, potrivit AFP.