Povestea lui Alexandru, tânărul care este de şase luni în comă după ce a fost bătut de 20 de indivizi în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto La Vanguardia
Foto La Vanguardia

Alexandru Ioniţă are 23 de ani şi este de şase luni în comă într-un spital din Spania, după ce a fost bătut cu sălbăticie de un grup de aproximativ 20 de tineri, mulţi dintre ei minori, într-un parc din Amorebieta. Familia lui speră într-o revenire miraculoasă, chiar dacă starea lui s-a ameliorat foarte puţin în tot acest interval.

Românul a fost bătut în luna iulie şi a fost lăsat inconştient la pământ, după ce a fost jefuit. Incidentul a fost filmat de către bătăuşi, apoi distribuit pe reţelele de socializare. Un localnic, Jon Zugazua, a fost cel care a sunat la ambulanţă şi i-a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale, relatează La Vanguardia.

„Era trei dimineaţa. Luasem cina şi eram în drum spre casă. În timp ce eram în parcare, a venit tipul care era cu Alexandru în acea noapte şi mi-a spus că prietenul lui este pe moarte. M-am apropiat şi am văzut că este inconştient, nu reacţiona. La 112, doctorul mi-a dat instrucţiuni cu ce trebuie să fac până la sosirea echipajelor. În scurt timp au sosit ambulanta şi poliţia. În zilele următoare am fost chemat să depun mărturie şi am văzut la televizor amploarea a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Jon Zugazua.

Poliţia a reuşit să prindă agresorii în urma vizualizării videoclipului, iar cei implicaţi vor fi judecaţi pentru tentativă de omor.

După atac, autorităţile au identificat 20 de persoane care au avut legătură cu incidentul. În acest moment, şase majori sunt în arest preventiv şi alţi şase minori se află într-un centru de reeducare.

Agresorii aveau la momentul evenimentelor vârste cuprinse între 15 şi 38 de ani şi ar face parte dintr-o bandă locală cu numeroase antecedente violente. Anchetatorii spun că în aceeaşi noapte ar mai fi agresat şi alte persoane.

Familia lui Alexandru speră ca acesta sa-şi revină cât mai repede

Eugen Ioniţă, tatăl lui Alexandru, a declarat pentru sursa citată: „Am aşteptat cu nerăbdare viitorul, iar acum nu văd nimic”.

Eugen a ajuns în urmă cu patru ani în oraşul biscaian Lemoa împreună cu fiul său, Alexandru, pentru a lucra ca zidar alături de prietenul şi şeful lui Ştefan Sturza. Acesta voia să strângă bani şi să se întoarcă acasă, la Alba Iulia. 

În prezent, bărbatul locuieşte în apartamentul lui Sturza, în oraşul Galdakao, împreună cu fosta lui soţie şi mama lui Alexandru, care, până la data atacului, a stat în Germania împreună cu celălalt fiu.

Alexandru este în spitalul din Gorliz, la 35 de km distanţă. Ana Claudia şi Eugen stau cu el pe rând, pentru ca Alexandru să nu fie singur nicio zi.

Tânărul face mişcări uşoare, iar mama lui spune că reacţionează pentru că o simte.

Eugen ezită să răspundă atunci când este întrebat despre sprijinul instituţional. Însă prietenul lui, Ştefan, spune: „Nici o instituţie nu ne-a contactat să ne întrebe cum se simte”. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite