Peter Mandelson, legături cu un fost şef KGB? | adevarul.ro

Peter Mandelson, legături cu un fost şef KGB?

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Scandalul legăturilor fostului comisar european al comerţului, britanicul Peter Mandelson, cu oligarhul rus Oleg Deripaska, patronul firmei “Russki Aliumini”, a luat o nouă turnură.

Scandalul legăturilor fostului comisar european al comerţului, britanicul Peter Mandelson, cu oligarhul rus Oleg Deripaska, patronul firmei “Russki Aliumini”, a luat o nouă turnură. Publicaţiile britanice “The Daily Mail” şi “The Evening Standard” au dat ieri în vileag identitatea “mâinii drepte” a oligarhului rus care îi asigură acestuia  trecerea la “greii” puterii din Rusia.

Este vorba - potrivit celor două ziare britanice - de fostul şef al reţelei de agenţi a KGB, generalul-colonel FSB Valeri Pecionkin,în vârstă de 69 de ani. vizită în rusia fără viză

După cum scriu “The Daily Mail” şi “The Evening Standard”, Deripaska este strâns legat de Kremlin, graţie lui Pecionkin, care face parte din cercurile informale de înalţi responsabili din serviciile secrete apropiate actualului premier Vladimir Putin, fost preşedinte al Federaţiei Ruse între 2000 şi 2008.

Conform unor surse bine informate, citate de cele două publicaţii, graţie lui Valeri Pecionkin, acum trei ani Peter Mandelson a putut să efectueze o vizită în Rusia, la prietenul său Oleg Deripaska, fără a avea nevoie de viză.

În prezent, specifică “The Daily Mail”, Pecionkin, un veteran al serviciilor secrete ruse, este şeful serviciului de securitate al holdingului “Bazovâi Element” al lui Deripaska.

Tocmai persoane aflate în subordinea lui Pecionkin au filmat momentul în care diplomatul rus Platon Obuhov transmitea informaţii secrete unor angajaţi ai Ambasadei Marii Britanii la Moscova, pentru care primise un plic cu 4.600 de lire sterline. Incidentul a provocat atunci un scandal diplomatic răsunător între Rusia şi Marea Britanie.

La presiunea presei, Peter Mandelson, în prezent ministru în guvernul Gordon Brown,  a recunoscut recent că s-a întâlnit de cel puţin trei ori cu Deripaska. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite