Parlamentarii europeni merg tot mai des cu autobuzul
0Membrii Parlamentului European folosesc din ce în ce mai des transportul în comun şi reduc consumul de apă şi hârtie. Asta pentru că doresc să fie un exemplu pentru combaterea încălzirii
Membrii Parlamentului European folosesc din ce în ce mai des transportul în comun şi reduc consumul de apă şi hârtie. Asta pentru că doresc să fie un exemplu pentru combaterea încălzirii climei. Această decizie a Parlamentului European a permis reducerea gazelor cu efect de seră cu 17%.
Personalul UE şi eurodeputaţii vor folosi şi ei mijloacele de transport în comun şi îşi vor cumpăra maşini hibride.
Aceste măsuri sunt o consecinţă a deciziei Uniunii Europene, care doreşte să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020.























































