Papa Francisc se simte din ce în ce mai bine, însă rămâne internat. Anunțul Vaticanului
0Vaticanul a anunțat joi seara că starea de sănătate a Papei Francisc, spitalizat cu dublă pneumonie, continuă să se îmbunătățească.

„Starea clinică a Sfântului Părinte s-a îmbunătățit și mai mult astăzi”, se arată în buletinul emis zilnic de Spitalul Gemelli din Roma, unde Suveranul Pontif a fost internat în urmă cu două săptămâni.
„Joi, s-a alternat folosirea măștii de oxigen sistem Venturi (ventimask), cu oxigenoterapia cu debit ridicat. Sunt necesare alte zile de stabilitate clinică pentru determinarea prognosticului medical. Dimineața, s-a desfășurat între fizioterapie respiratorie și odihnă, iar după-amiază, pontiful s-a rugat în capela salonului-apartament privat, de la Spital și s-a dedicat agendei de lucru, așezat în fotoliu”, potrivit Vatican News.
Spitalizarea este a patra și cea mai lungă de la începutul pontificatului său, în 2013.
Francisc, care este papă din 2013, a suferit crize de sănătate în ultimii doi ani. El este predispus la infecții pulmonare, deoarece a dezvoltat pleurezie în tinerețe și i s-a extirpat o parte dintr-un plămân.