Orban îndeamnă UE să încheie un nou acord cu SUA şi să renunţe la „iluzia federalismului“
0
Viktor Orban Foto: EPA
Uniunea Europeană ar trebui să caute să încheie un nou acord cu Statele Unite, având în vedere că acordul lor de liber-schimb a eşuat, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, relatează Reuters.
Orban a îndemnat, de asemenea, ca Europa să renunţe la „iluzia federalismului“.
În opinia premierului ungar populist, căutarea unor noi acorduri ar reprezenta un moment de cotitură în vederea unei îmbunătăţiri a competitivităţii europene.
El a salutat, în această conferinţă economică organizată de Banca Naţională a Ungariei, „sfârşitul multilateralismului“ anunţat de noul preşedinte american prin politica „America first“.