ONU dispune de „acuzaţii credibile” despre transferul forțat al copiilor ucraineni la Moscova pentru adopții

0
Publicat:

Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) a anunţat că dispune de ''acuzaţii credibile'' conform cărora Moscova este implicată în ''transferul forţat'' al copiilor ucraineni neînsoţiţi pe teritoriul rus, pe care îi pune la dispoziţia familiilor ruse pentru a fi adoptaţi, transmite EFE, citată de Agerpres.

Copii din Ucraina duși forțat în Rusia FOTO Asociația Bethania
Copii din Ucraina duși forțat în Rusia FOTO Asociația Bethania

Denunţul a fost formulat miercuri de secretarul general adjunct al UNHCR, Ilze Brands, în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Ea a declarat că suspectează că Rusia a pus în aplicare ''o procedură simplificată pentru a oferi cetăţenie rusă copiilor (ucraineni) neînsoţiţi''. Aceşti copii - a adăugat ea - ''ar fi apţi pentru a fi daţi în adopţie familiilor ruse''.

Se evită viitoare reîntregiri ale familiilor

Brands a amintit că a patra Convenţie de la Geneva, semnată de Rusia, interzice aceste ''schimbări de statut infantil, inclusiv în ceea ce priveşte naţionalitatea''. Brands a mai declarat că Rusia ascunde aceste transferuri de copii - care sunt duşi uneori în teritoriile ucrainene controlate de armata rusă, iar alteori chiar pe teritoriul Federaţiei Ruse - pentru a evita viitoare reîntregiri ale familiilor.

Mai bine de 1.000 de copii au fost duși în Rusia

La 25 august, Institutul pentru Studii De Război din SUA (ISW) a denunţat faptul că Rusia a transferat mai bine de 1.000 de copii ucraineni pe teritoriul său pentru a fi adoptaţi de familii ruse. Această instituţie privată nord-americană, ai cărei experţi analizează diverse aspecte ale invaziei ruse în Ucraina, a dat atunci asigurări că a avut acces la un document al guvernării de la Moscova, între timp eliminat, în care se vorbea despre acest program de adopţie de minori ucraineni.

Potrivit ISW, documentul ar aparţine serviciilor pentru minori din regiunea rusă Krasnodar, conform căruia autorităţile ruse ar fi transferat peste 1.000 de copii din Mariupol, în Ucraina, în oraşe din Rusia, precum Tiumen, Irkuţk şi Altai Krai, unde au fost adoptaţi de familii ruse.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite