O maşină în care se afla ministrul eston de Externe a luat foc în timpul unei vizite la Kiev
0O maşină blindată în care se afla ministrul de externe estonian Strain Urmas Reinsalu în timpul vizitei sale în Ucraina, în această săptămână, a luat foc în timp ce se afla în centrul Kievului, a declarat joi diplomatul, relatează dpa.
„Eram cu ambasadorul Estoniei Kaimo Kuusk pe locul din spate şi dintr-o dată Kaimo a spus că este un miros. Şi apoi brusc au izbucnit flăcări în spatele nostru", a declarat Reinsalu în cadrul unei conferinţe de presă în capitala Estoniei Tallinn, scrie Agerpres.
„Din fericire, uşile din spate s-au deschis în cele din urmă pentru că maşina s-ar fi transformat într-o cameră de gazare în câteva secunde", a declarat ministrul eston.
Nimeni nu a fost rănit în incidentul care a avut loc marţi seara. Reinsalu nu a dat nicio informaţie cu privire la posibila cauză a incendiului care a cuprins vehiculul.
Experţi urmează să examineze maşina care a fost pusă la dispoziţia şefului diplomaţiei ţării membre UE şi NATO de către poliţia şi agenţia de protecţie a frontierelor.