O deputată a stârnit polemici aprinse în parlamentul britanic după ce nu a fost lăsată să-şi aducă bebeluşul la şedinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stella Creasy Foto: Facebook
Stella Creasy Foto: Facebook

Legislatorii britanici au reacţionat cu consternare după ce unei colege de-a lor, laburistei Stella Creasy, i s-a spus să nu mai vină cu bebeluşul de trei luni în Camera Comunelor.

Stella Creasy, mamă a doi copii, a invitat parlamentul britanic să revină „în secolul al XXI-lea”, după ce a primit de la conducerea forului o atenţionare pe e-mail că legislaţia interzice aducerea copiilor la dezbateri. Stella Creasy - care nu şi-a luat concediu de maternitate - a primit atenţionarea după ce s-a prezentat marţi la o dezbatere împreună cu fiul ei cel mic, Pip, care s-a bucurat de laude din partea altor legislatori.

Preşedintele Camerei, Sir Lindsay Hole, este presat acum să clarifice această chestiune, întrucât în trecut s-a permis prezenţa bebeluşilor în for.

„Mamele din «mama tuturor parlamentelor» nu se pot face observate sau auzite. E cam bizar pentru mine, pentru că am doi copii şi i-am mai luat pe amândoi cu mine în parlament, ca să mă asigur că oamenii din circumscripţia mea sunt reprezentaţi”, a reclamat Creasy după primirea mesajului, potrivit Agerpres.

Atât Pip, care încă este alăptat, cât şi fiica puţin mai mare a Stellei Creasy au luat parte cu regularitate la sesiunile Camerei comunelor.

Deputatul laburist Alex Davies Jones a denunţat regulamentul ca fiind „complet contradictoriu”, după ce Sir Lindsay a asigurat-o pe Creasy că totuşi poate să-şi alăpteze pruncul în sala de dezbateri.

Deputata ecologistă Caroline Lucas a calificat la rândul ei regulamentul drept „absurd" şi a subliniat că „trebuie neapărat schimbat”, menţionând că bebeluşii sunt „mult mai puţin deranjanţi decât mulţi aleşi care fac gălăgie”.

Stella Creasy a primit respectivul mesaj de la secretarul privat al vicepreşedintei Camerei, Eleanor Laing, în urma dezbaterii pe parcursul căreia s-a putut constata că Pip este liniştit şi bine crescut.

Conservatorul Paul Maynard, fost secretar de stat pentru transporturi, a ţinut de altfel, în cursul şedinţei de marţi, să-l „felicite pe Pip pentru decizia raţională de a adormi în timpul discursului mamei sale”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite