Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, candidatul din umbră la şefia Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficial, conservatorii europeni au deja un candidat pentru viitoarea şefie a Comisiei Europene. Dar nu este exclus ca lucrurile să se schimbe. Potrivit Politico.eu, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit - francezul Michel Barnier - ar putea câştiga această cursă, chiar dacă nu s-a lansat în ea.

Lăudat de liderii UE după semnarea acordului pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar (Brexit) încheiat duminică, Barnier pare să aibă mult mai multă trecere decât bavarezul Manfred Weber, desemnat de Partidul Popular European (PPE) drept candidat la şefia Comisiei, în cadrul congresului formaţiunii de la începutul acestei luni de la Helsinki. Atunci, Barnier nu a vrut să intre în cursa pentru nominalizare, întrucât era foarte implicat în negocierile pentru Brexit.

Dar chiar dacă Weber a obţinut desemnarea, el nu are experienţă în funcţii înalte de guvernare, astfel că există deja oficiali, diplomaţi şi parlamentari europeni care se îndoiesc că va ajunge în fruntea Executivului comunitar. În schimb, Barnier a avut deja două mandate de comisar european şi a fost ministru în Franţa.

În plus, negocierea Brexitului, care i-a adus laude inclusiv din partea actualului preşedinte al Comisiei, Jean-Claude Juncker, l-a ajutat să-şi consolideze reţeaua de contacte politice la nivel european.

Michel Barnier refuză însă să vorbească despre varianta intrării lui în cursa pentru şefia Comisiei, mai ales în condiţiile în care PPE şi-a desemnat deja candidatul. Ce-i drept, subliniază publicaţia citată, pentru ca el să poată ajunge să deţină această funcţie ar trebui depăşite o serie de obstacole.

  

Un proces complicat

Instalarea lui ca preşedinte al Comisiei ar putea isca o criză instituţională între liderii ţărilor UE, care propun şeful Comisiei, şi Parlamentul European, care trebuie să aprobe nominalizarea. Legislativul a declarat că este gata să respingă pe oricine nu a intrat ca „Spitzenkandidat“ („candidat de top“) în alegeri.

O altă problemă ar fi că Barnier va avea nevoie de sprijinul preşedintelui francez, Emmanuel Macron. Numirea negociatorului pentru Brexit în funcţie l-ar priva pe preşedintele francez de şansa de a desemna un comisar european din propriul său partid politic (fiecare stat UE nominalizează un membru al Comisiei Europene).

De altfel, un oficial de rang înalt dintr-o ţară din sudul Europei care a declarat pentru Politico.eu că Barnier ar putea deveni următorul preşedinte al Comisiei a punctat că acest lucru se va întâmpla „numai dacă vrea şi Macron“. 

Totuşi, angajamentul puternic al lui Barnier faţă de proiectul european i-a adus şi simpatia multor politicieni din tabere rivale, mai ales în Franţa. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite