Marea Britanie propune a patra doză de vaccin anti-COVID pentru persoanele vulnerabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Luni va fi propusă a patra doză de vaccin anti-COVID pentru aproape 5 milioane de persoane vulnerabile din Marea Britanie, a anunţat Serviciul Naţional de Sănătate (NHS).

Doza a patra de vaccin va fi destinată persoanelor de 75 ani şi peste această vârstă şi persoanelor imunodeprimate de peste 12 ani. Astfel, în total aproape 5 milioane de persoane ar trebui imunizate, dintre care 60.000 vor fi chemate să se programeze chiar în cursul săptămânii viitoare.

„Ca urmare a succesului masiv al campaniei de vaccinare până în prezent, propunem celor de peste 75 de ani şi persoanelor celor mai vulnerabile o doză de suprarapel în această primăvară pentru a-şi completa protecţia împotriva acestui virus”, a anunţat ministrul sănătăţii, Sajid Javid, într-un comunicat, relatează Agerpres.

În Anglia, adulţii eligibili pentru cea de-a patra doză vor fi vaccinaţi cu Pfizer sau Moderna, în timp ce adolescenţii cu vârsta de 12 – 18 ani vor primi doar vaccinul de la Pfizer. Marea Britanie a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus, înregistrând peste 163.000 de decese.

În ultima perioadă, numărul infectărilor a crescut în Marea Britanie pe fondul răspândirii rapide a sub-variantei BA.2 a Omicron.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite