Mafia italiană este o „uniune“ mai profitabilă decât cea a Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai renumite grupări mafiote din Italia, Ndrangheta, a înregistrat în 2013 venituri mai mari decât McDonald’s şi Deutsche Bank împreună, informează un studiu prezentat la Bruxelles de Giovanni Brauzzi, director pentru politici de securitate în cadrul Ministerul italian de Externe.

În plus, veniturile combinate ale clanurilor din mafia italiană au depăşit bugetul de 140 miliarde al Uniunii Europene, anunţă The Independent. Numai organizaţia Ndrangheta are o cifra de afaceri anuală estimată la 53 miliarde de euro, echivalentul a 2,5% din PIB-ul Italiei.

„Ei investesc doar 10% din acest buget în Italia, iar restul în ţări din Europa şi din în altă parte. Au prieteni buni peste tot", a explicat Brauzzi, în cadrul unei conferinţe organizate în capitala UE. 

Raportul prezentat de oficialii italieni avertizează asupra extinderii influenţei mafiei din peninsulă pe teritoriul european. De exemplu, clanul Ndrangheta are peste 60.000 de persoane implicate în activităţile infracţionale, în afara graniţelor Italiei.

Cele mai importante grupări mafiote din Italia au rămas celebrele Cosa Nostra din Sicilia, Ndrangheta din Calabria şi Camorra, activă în zona Napoli.

Studiul a demonstrat infiltrarea mafiei în „cele mai importante companii care activează în sectorul tranzacţiilor financiare", fapt ce accentuează dimensiunea transfrontalieră a mafiei. „Corupţia este cel mai simplu mod de a face afaceri în cadrul lor", a adăugat Brauzzi.

Cea mai recentă estimare a veniturilor mafiei este în creştere cu 42% faţă de cifra oferită pentru 2012 de asociaţia antreprenorilor italieni Confesercenti, potrivit căreia, în anul menţionat, mafia ar fi avut o cifră de afaceri anuală de 140 de miliarde de euro, faţă de 200 miliarde în 2013.

Clanurile mafiote influenţează şi scena politică din Italia, astfel încât tentaculele lor ajung la cele mai înalte niveluri.

Raportul apare în contextul în care partidul Forza Italia, condus fostul premier Silvio Berlusconi, a fost acuzat în această săptămână de încercarea de a obstrucţiona un proiect de lege care viza împiedicarea mafiei de a vinde voturi politicienilor corupţi în sudul Italiei.

Proiectul doreşte să pună sub incidenţa penală fraudarea alegerilor în complicitate cu mafia, însă riscă să fie „îngropat" de cele aproximativ 1.000 de amendamente depuse de parlamentarii de la Forza Italia.

Rosy Bindi, şeful comisiei parlamentare anti-Mafie, a denunţat tacticile formaţiunii de centru-dreapta, Forza Italia. „E foarte grav. Suntem pentru prima oară la numai un pas distanţă de reforma mult aşteptată“, a declarat deputata italiană. 

Mai multe despre Mafia din Italia

Papa Francisc ameninţă cu Iadul mafioţii „pătaţi de sânge”

Vezi cum acţionează mafia calabreză în Germania

Povestea femeii care a condus 'Ndrangheta, cel mai mare clan mafiot din Italia

Moştenirea Mafiei în sudul Italiei: deşeuri toxice şi cancer

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite