Liderul extremei dreapta din Franţa şi-a pierdut imunitatea de europarlamentar şi riscă să fie pusă sub acuzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marine Le Pen, europarlamentar şi liderul extremei dreapta din Franţa, ar putea fi pusă sub acuzare din cauza unor declaraţii care incitau la rasism, după ce i-a fost ridicată imunitate în urma unui vot secret, potrivit publicaţiei „The Telegraph”.

Autorităţile din Franţa au deschis o anchetă în 2011 împotriva Marinei Le Pen, liderul Frontului Naţional, după ce aceasta a comparat credincioşii musulmani care se rugau pe străzile Franţei cu naziştii care au ocupat ţara în trecut.

În calitate de europarlamentar, politicianul s-a bucurat de avantajul imunităţii, astfel încât nu a fost pusă sub acuzare. Cu toate acestea, protecţia i-a fost îndepărtată după ce un comitet de europarlamentari au votat în secret în această săptămână anularea imunităţii sale, informează BBC.

Europarlamentarii au votat într-o majoritate „covârşitoare” pentru a-i fi îndepărtat privilegiul, decizia urmând să fie ratificată de parlament pentru a fi acceptată. Cel mai probabul utilma etapă va fi mai mult o formalitate, potrivit corespondentului BBC Gary O`Donoghue.

Le Pen a preluat conducerea partidului succedându-l pe tatăl ei, liderul fondator Jean-Marie Le Len, care a fost la rândul lui acuzat în mai repetate rânduri de rasism şi antisemitism.

Aceasta a câştigat 18% din totalul voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale din aprilie 2012, înregistrând cel mai bun rezultat obţinut vreodată de Frontul Naţional.

În Franţa există aproximativ şase milioane de musulmani. Rugăciunile credincioşilor musulmani au fost interzise în 2011 pe străzile din Paris ca urmare a protestelor extremiştilor de dreapta.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite