Lavrov: Putin a acceptat o misiune germană de monitorizare a situaţiei din Strâmtoarea Kerci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus de Externe a anunţat vineri că şeful său de la Kremlin, Vladimir Putin, a acceptat venirea unor experţi germani pentru monitorizarea navigaţiei în Strâmtoarea Kerci, teatrul unui incident naval între marinari ruşi şi ucraineni la sfârşitul lui noiembrie, transmite Reuters.

Potrivit lui Serghei Lavrov, Vladimir Putin a dat undă verde acum o lună acestei propuneri a cancelarului german Angela Merkel, dar experţii încă nu au sosit la faţa locului.

Aflat în vizită la Moscova, şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, s-a felicitat la rândul său pentru revenirea la normal a traficului maritim în Strâmtoarea Kerci, care separă Marea Azov de Marea Neagră şi Rusia de Peninsula Crimeea, un teritoriu pe care l-a anexat de la Ucraina în martie 2014.

Garda de Coastă rusă, aflată în subordinea FSB, a încercuit la sfârşitul lui noiembrie trei nave ucrainene şi i-a arestat pe cei 24 de marinari prezenţi la bord. Aceştia au fost plasaţi în arest preventiv, prelungit în cursul acestei săptămâni până la 24 aprilie.

În urma acestui incident, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a instituit legea marţială în estul ţării sale, afirmând că se teme de o invazie rusă. Legea marţială a fost între timp ridicată.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite