Juncker avertizează şi exercită presiuni: Brexitul nu este „un divorţ amiabil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu se va petrece precum un „divorţ amiabil“, a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, solicitând Londrei să depună „imediat“ cererea de părăsire a blocului comunitar, relatează AFP.

„Nu este un divorţ amiabil, dar, la urma urmelor, nici nu a fost o mare relaţie de dragoste“, a declarat Juncker vineri seară, într-un interviu la postul de televiziune german ARD.

„Nu înţeleg de ce Guvernul britanic are nevoie să aştepte până în luna decembrie pentru a decide dacă trimite sau nu scrisoarea de divorţ la Bruxelles. Aş vrea să o am imediat“, a insistat luxemburghezul, potrivit Agerpres.

Premierul britanic David Cameron a anunţat vineri, după victoria taberei pro-Brexit la referendum, că va renunţa la conducerea Partidului Consevator şi a Guvernului în octombrie, lăsându-i succesorului său sarcina de a negocia ieşirea ţării din UE.

La rândul său, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, unul din favoriţii la preluarea mandatului, a afirmat vineri că ieşirea din UE trebuie să se producă „fără precipitare“, lăsând să se înţeleagă că autorităţile de la Londra vor amâna cât mai mult aceste demersuri.

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, preşedintele Consiliului European Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi premierul olandez a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, Mark Rutte, au subliniat că blocul comunitar este pregătit să lanseze rapid negocierile cu Marea Britanie privind temenii şi condiţiile retragerii sale din Uniunea Europeană.

Cei patru oficiali au transmis şi un mesaj de unitate a blocului comunitar după decizia britanică. „Uniunea este cadrul viitorului nostru comun. Suntem legaţi de istorie, geografie şi interese comune şi ne vom dezvolta cooperarea pe aceste baze“, au subliniat ei.

La rândul său, Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene, ai căror şefi de diplomaţii se reunesc sâmbătă la Berlin pentru discuţii post-Brexit, nu vor permite nimănui să le „ia Europa“, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Sunt sigur că aceste state vor trimite ca mesaj că nu vom permite nimănui să ne ia Europa, acest proiect de pace şi de stabilitate“, a subliniat ministrul german, înaintea reuniunii cu omologii săi din Belgia (Didier Reynders), Franţa (Jean-Marc Ayrault), Italia (Paolo Gentiloni), Luxemburg (Jean Asselborn) şi Olanda (Bert Koenders).

„Este necesar ca negocierea să înceapă foarte rapid (...) în interesul comun. Presiunea va fi foarte puternică“ pe premierul britanic David Cameron la summitul UE care începe marţi la Bruxelles, a declarat presei, la rândul său, ministrul de francez de Externe.

„Consider că este cât se poate de clar că ne aflăm într-o situaţie în care nu sunt admisibile nici isteria, nici starea de şoc. Nu trebuie să luăm măsuri precipitate şi să ne prefacem că avem toate răspunsurile. Însă nici nu trebuie, după decizia britanică, să cădem în depresie şi inacţiune“, a mai declarat Steinmeier.

Reuniunea de sâmbătă de la Berlin dă startul întâlnirilor diplomatice în care se vor trage concluziile după votul de ieşire din UE al britanicilor.

Luni va fi rândul cancelarului Angela Merkel să-i primească pe preşedintele francez François Hollande şi pe şeful Guvernului italian, Matteo Renzi, chiar înaintea summitului european.

„Sunt convins că cele 27 de state vor să apere această Europă, că există o mare voinţă de a întări Europa“, a insistat Steinmeier, subliniind că este nevoie de răspunsuri urgente la teme precum „migraţia, criza locurilor de muncă, securitatea“.

Potrivit lui Jean-Marc Ayrault, cei şase miniştri urmau să ia discuţie modalitatea cea mai bună de relansare a proiectului european, pe baza unei propuneri franco-germane.

„Am lucrat la o propunere cu Steinmeier cu privire la ce ar putea apropia punctele de vedere ale unor şi altora. Unii consideră prioritară integrarea zonei euro, alţii politica de securitate şi apărare“, a precizat oficialul de la Paris.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite