Întrevedere Zelenski - Putin „înainte de sfârşitul lunii august”, propusă de negociatorul ucrainean
0Şeful delegaţiei ucrainene pentru negocierile de pace de la Istanbul, Rustem Umerov, a declarat miercuri că a propus Moscovei o întrevedere între preşedinţii ucrainean Volodimir Zelenski şi rus Vladimir Putin „înainte de sfârşitul lunii august”.

„Prioritatea numărul unu este organizarea unei întâlniri a liderilor, a preşedinţilor", a declarat Şeful delegaţiei ucrainene în cadrul unei conferinţe de presă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Rustem Umerov a adăugat că partea ucraineană a propus organizarea „unei astfel de întâlniri înainte de sfârşitul lunii august” şi că participarea preşedinţilor american şi turc ar fi „importantă”. Rusia nu a confirmat o astfel de întâlnire.
Miercuri, șefii delegaţiilor ucraineană şi rusă, Rustem Umerov şi Vladimir Medinski, au avut o întâlnire tete-a-tete la Istanbul, înaintea celei de-a treia runde de tratative de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, notează Interfax, citată de AFP şi Reuters.
În luna mai, Ucraina şi Rusia au început să poarte discuţii directe pentru prima dată în ultimii trei ani. Până acum, negocierile au condus la un schimb pe scară largă de prizonieri de război, în cel mai recent fiind eliberaţi soldaţi sub 25 de ani şi militari grav răniţi.