Furtună înfricoşătoare în Islanda. Insula a fost lovită de vânt cu viteze de 255 de kilometri pe oră VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtuna Dennis fotografiată din satelit, în apropiere de Islanda (insula este in partea de sus, centrală, a imaginii). Foto via www.severe-weather.eu
Furtuna Dennis fotografiată din satelit, în apropiere de Islanda (insula este in partea de sus, centrală, a imaginii). Foto via www.severe-weather.eu

Islanda a fost lovită vineri de o furtună extrem de puternică, botezată Dennis, care afectează acum Marea Britanie. Insula îngheţată a avut de îndurat un vânt cu viteze de 255 de kilometri pe oră, valoarea apropiată de recordul înregistrat în 1995, când măsurătorile au indicat o viteză a aerului de 261 de kilometri pe oră.

Imaginile publicate pe reţelele de socializare şi în presa internaţională arată cum oamenii abia se puteau ţine pe picioare, în capitala Reykjavik, în perioadele mai calme ale furtunii, în timp ce mai multe acoperişuri au fost spulberate.

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în mod intenţionat, pentru a preveni incendii şi alte accidente, iar transportul public a fost suspendat, după ce autorităţile au emis cod roşu din cauza condiţiilor meteo extreme.

Ciclonul dezvoltat în vestul Atlanticului, botezat Dennis, ameninţă Marea Britanie în acest weekend şi va aduce ploi şi vânt puternic în Europa de Vest. În Marea Britanie sunt prognozate rafale de vânt de până la 112 kilometri la oră şi ploi torenţiale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite