Funeraliile reginei: Lumea îşi ia adio de la o suverană extrem de populară

0
Publicat:

Lumea îşi ia adio luni de la regina Elisabeta a II-a în cadrul unor funeralii grandioase la Londra, unde demnitari din toată lumea îi vor aduce un omagiu unei suverane cu un destin incredibil, care şi-a dedicat cei 70 de ani de domnie pentru a da strălucire Coroanei britanice, comentează AFP.

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, 19 septembrie
Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, 19 septembrie

După zece zile de doliu naţional, de omagii şi de ritualuri, 2.000 de persoane sunt aşteptate la o ceremonie religioasă la Abaţia Westminster la ora 10.00 GMT.

În public se vor afla, printre alţii, preşedintele american Joe Biden, împăratul Japoniei, Naruhito, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul canadian Justin Trudeau şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Vicepreşedintele chinez Wang Qishan a fost de asemenea anunţat. După invadarea Ucrainei, Rusia nu a fost invitată. În schimb, prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, s-a deplasat la Londra pentru funeralii.

Sicriul va ajunge acolo în procesiune, urmat pe jos de regele Charles al III-lea şi de membrii familiei regale.

Londra nu a mai cunoscut de mulţi ani o astfel de afluenţă de demnitari. Reprezentanţii familiilor regale europene, printre care regele Philippe al Belgiei, regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi prinţul Albert de Monaco se vor afla de asemenea la Abaţia Westminster, atât de legată de destinul reginei Elisabeta a II-a, decedată la 96 de ani. Acolo, când era prinţesă, ea s-a căsătorit la 21 de ani, în noiembrie 1947, cu Philip Mountbatten, înainte de a fi încoronată la 2 iunie 1953.

„Adio reginei noastre glorioase" şi „O viaţă de serviciu dezinteresat": regina Elisabeta a II-a a dominat luni prima pagină a ziarelor britanice, care salută "devotamentul" ei faţă de Coroană.

Ziua de luni, liberă în Regatul Unit, reprezintă pentru poliţia din Londra cea mai mare provocare de securitate din istoria sa.

Funeraliile de stat, primele de după cele ale lui Winston Churchill în 1965, ar putea deveni printre cele mai urmărite evenimente televizate din istorie.

Ele vor fi de asemenea transmise pe ecrane uriaşe la Londra şi în întreg Regatul Unit.

După ceremonia de la Abaţia Westminter, prevăzută să dureze o oră şi jumătate, timp în care zeci de zboruri au fost anulate pentru ca zgomotul să nu tulbure solemnitatea momentului, întreaga ţară va respecta două minute de tăcere.

Sicriul va părăsi abaţia urmat de regele Charles al III-lea, regina consoartă Camilla şi membrii familiei regale şi va fi plasat din nou pe un afet de tun al Royal Navy înainte de o procesiune istorică, în mare pompă, pe străzile din centrul Londrei, până la Arcul Wellington, de unde va pleca într-un dric spre Castelul Windsor.

Peste 6.000 de militari vor participa la ceremonie.

Sute de mii de persoane sunt aşteptate pe traseu, de la Londra până la Windsor, la 35 de km vest de capitală, pentru a-i aduce un ultim omagiu unei regine extrem de populare, ancoră de stabilitate în convulsiile unei lumi în schimbare. Pentru milioane de britanici, ea era singura, unica.

Funeraliile sale se vor încheia printr-un doliu naţional marcat de un val imens de emoţie colectivă.

Sute de mii de persoane au venit să se reculeagă la catafalc până în ultimul moment, la închiderea Westminster Hall la 05:30 GMT, cea mai veche secţiune a parlamentului, unde sicriul a fost expus non-stop timp de cinci zile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite