Fred Durst, solistul trupei Limp Bizkit, a primit interdicţie de intrare în Ucraina pentru următorii cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fred Durst, solistul trupei Limp Bizkit
Fred Durst, solistul trupei Limp Bizkit

Rockerul american Fred Durst, solistul trupei Limp Bizkit, a primit o interdicţie de intrare pe teritoriul Ucrainei, care va fi valabilă pentru o perioadă de cinci ani, informează bbc.com.

Autorităţile de la Kiev şi-au justificat decizia „prin prisma interesului de a garanta securitatea“ Ucrainei. Fred Durst declarase, în octombrie, că era interesat de posibilitatea de a cumpăra o casă în Peninsula Crimeea, un teritoriu anexat de Federaţia Rusă în martie 2014.

În luna octombrie, cotidianul rus Izvestia scria că Fred Durst doreşte să locuiască aproximativ şase luni pe an în Crimeea, unde ar putea să lucreze în calitate de producător al unor filme şi seriale TV ruseşti.

Declaraţia rockerului american a fost făcută la puţin timp după ce autorităţile actuale din Crimeea le-au îndemnat pe celebrităţile din Occident să solicite dreptul de rezidenţă în această regiune. Serghei Aksionov, aşa-zisul premier al Republicii Crimeea, a declarat recent că peninsula anexată de Rusia ar putea să devină „noul Beverly Hills“.

Alţi primari şi lideri politici locali au declarat că vor acorda terenuri unor vedete occidentale care sunt dispuse să se mute în Crimeea, însă doar dacă acestea vor participa la o campanie de promovare a regiunii.

În septembrie, rockerul Fred Durst a spus că era interesat şi de posibilitatea de a primi un paşaport rusesc.

Soţia rockerului, Xenia Beriazina, cu care artistul s-a căsătorit în 2012, este originară din Crimeea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite