Franţa vrea să-i izoleze pe cei mai puternici 100 de traficanţi de droguri într-o închisoare de maximă securiate

0
Publicat:

Pe fondul creșterii îngrijorărilor în legătură cu ravagiile traficului de droguri, aflat în plin avânt în această țară, Franța a decis să-i izoleze într-o „închisoare de maximă securitate” pe cei „o sută cei mai puternici traficanţi de droguri” care îşi continuă activitatea criminală din celula lor.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Aanunţul a fost făcut, duminică, de ministrul francez al justiţiei, informează AFP, citată de Agerpres.

„Vom lua o închisoare franceză, o vom goli de persoanele care sunt acolo şi vom pune acolo, atunci când aceasta va fi total izolată, total securizată, cu gardieni formaţi special", pe cei „o sută cei mai puternici traficanţi de droguri”, a anunţat Gerald Darmanin la postul de ştiri LCI.

„Când eşti un traficant de droguri, nu poţi telefona şi nu poţi avea o viaţă agreabilă"

Ministrul francez a făcut din lupta împotriva traficului de droguri una dintre priorităţile sale după instalarea în funcţie pe 23 decembrie.

„Vom arăta că, atunci când eşti la închisoare şi când eşti un traficant de droguri, nu poţi telefona şi nu poţi avea o viaţă agreabilă", a adăugat Darmanin.

 Oficialul francez intenţionează să „lovească puternic" această „ameninţare la adresa securităţii interne".

„Nu mai sunt piedici” 

„Ceea ce este insuportabil" este faptul că închisorile „nu mai sunt piedici pentru majoritatea (traficanţilor de droguri) în a-şi continua traficul, sau a asasina, sau a ameninţa magistraţi, agenţi penitenciari, jurnalişti sau avocaţi", a subliniat Darmanin.

Niciodată, drogul nu a circulat atât de mult ca acum în Franţa, unde cifrele de afaceri ale traficului de stupefiante este estimat la sume cuprinse între 3,5 şi 6 miliarde de euro pe an, cu numeroase bande rivale care duc între ele un război sângeros pentru teritoriu.

În luna noiembrie 2024, primari din Franţa au alertat cu privire la pătrunderea de produse stupefiante, în special a cocainei, atât în zone urbane, cât şi rurale.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite