Executivul catalan a renunţat la referendumul programat pentru 9 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Referendumul privind independenţa Cataloniei, programat pentru 9 noiembrie, a fost anulat de către Executivul acestei regiuni, urmând să aibă loc o propunere alternativă, au anunţat, luni, surse din cadrul forţelor politice care susţin acest demers, scrie Mediafax.

Liderul partidului „Iniciativa per Catalunya”, care militează pentru independenţa provinciei, a anunţat că Executivul catalan a ajuns la concluzia că referendumul nu mai poate avea loc la data de 9 noiembrie.

„Guvernul a constatat că plebiscitul nu mai poate avea loc. În cursul zilei de marţi se va face o propunere alternativă”, a anunţat Joan Herrera, liderul partidului „Iniciativa per Catalunya”.

Recent, Guvernul de la Madrid a precizat că referendumul privind independenţa Cataloniei este unul neconstituţional, această decizie fiind aprobata şi de către Curtea Constituţională spaniolă.

„Catalonia este determinată să îşi exprime dorinţa într-un mod paşnic şi legal. Vrem să realizăm această consultare pe data de 9 noiembrie sau la o dată ulterioară”, a explicat Felip Puig, un membru al Executivului regional condus de naţionalistul Artur Mas.

Acesta a anunţat în numeroase rânduri că încearcă să organizeze referendumul privind independenţa Cataloniei în cadrul permis de lege, deşi au apărut presiuni asupra sa, chiar din cadrul coaliţiei favorabile acestui demers, pentru a alege o cale de „nesupunere civilă”.

Sute de mii de catalani au protestat pe străzi în ultimele zile, cerând să aibă posibilitatea să îşi exprime dorinţa în legătură cu independenţa regiunii.

Catalonia, care include oraşul Barcelona, este una dintre cele mai bogate şi puternic industrializate regiuni din Spania.


Citeşte şi:

Dorinţa de separare a Cataloniei va lovi în economia Spaniei, indiferent de cine va câştiga

Premierul spaniol Mariano Rajoy se luptă să-şi ţină ţara unită, calmând separatiştii catalani. Chiar dacă va reuşi, supărarea celor care îşi doresc autonomia riscă să slăbească economia spaniolă care abia dădea semne de revenire după mai mulţi ani de criză severă, scrie „Bloomberg“.

Spania, fără referendum privind independenţa Cataloniei. Curtea Constituţională  a dat dreptate guvernului de la Madrid

Curtea Constituţională a Spaniei a admis o contestaţie înaintată de premierul Mariano Rajoy. Astfel, separatiştii catalani se trezesc cu planurile încurcate privind organizarea unui referendum pentru independenţa acestei regiuni.

Referendum în Catalonia. Lungul drum spre independenţă

Referendumul din Catalonia, programat pentru 9 noiembrie, este neconstituţional, însă catalanii speră că Madridul nu va putea ignora voinţa populară pentru secesiunea de Spania. Dincolo de dorinţa clară a catalanilor pentru independenţă, liderii separatişti se bazează şi pe zecile de ani de eforturi în acest sens pentru a îndupleca Bruxelles-ul să recunoască plebiscitul.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite