Europa nu se teme de schimbare

Fără a fi europocentrist, nu pot totuşi să trec peste constatarea că, în ultimele milenii, europenii au contribuit definitoriu la dezvoltarea civilizaţiei universale.

De cele mai multe ori au fost promotori ai schimbărilor progresiste nu doar pe propriul continent, ci în întreaga lume. Au fost secole la rând când Europa a dat tonul, a determinat caracteristicile sistemului internaţional. S-a antrenat în competiţiile globale fără inhibiţie, deşi, trebuie să recunoaştem, nu întotdeauna în mod onorabil. De exemplu, de pe continentul european au izbucnit cele două conflagraţii mondiale, în secolul al XX-lea, care au cauzat traumele umanitare cele mai teribile.

CINE SE TEME DE SCHIMBARE?

M-au surprins, însă, comentariile unor importanţi lideri de opinie şi politicieni din anumite state membre ale Uniunii Europene, în săptămâna care a trecut, despre ce efecte ar putea să apară în Uniune dacă se produce o schimbare a titularului de la Elysée, ca urmare a scrutinului democratic recent încheiat in Franta. Trec peste faptul că multe dintre materialele publicate de media occidentală propuneau scenarii dintre cele mai fanteziste despre formele de manifestare ale politicii europene, în cazul unei schimbări de genul celei menţionate, în subsidiar proiectând interese mult mai înguste decât cele europene. M-ar fi bucurat o grijă sinceră a politicienilor şi comentatorilor politici despre soarta, căile de dezvoltare a Uniunii Europene! Numai că, de cele mai multe ori, state, corporaţii, sectoare economice îşi plângeau ele însele de milă şi nicidecum nu exprimau îngrijorări despre interesul Europei.

O astfel de gândire pretinde numai schimbarea pe care o proiectează emiţătorii ei şi nicidecum pluralitatea de factori interdependenţi care, fiecare şi împreună, pot genera transformări fundamentale ale societăţii, inclusiv a celei europene. Probabil, astfel de „europeni" îşi imaginează Uniunea Europeană ca pe un buştean care şi-ar modifica forma numai când ei dau cu barda! Or, din fericire, europenii nu se tem de schimbare, chiar dacă au străbătut decenii de presiuni ale „terorii fricii" nucleare, pe care o practica bipolaritatea Războiului Rece.

EUROPENII VOR SCHIMBARE

Dimpotrivă, europenii aşteaptă de multă vreme o schimbare adevarată, sistemică şi de substanţă, a Uniunii Europene, astfel încât ea să funcţioneze optim în plan intern şi să fie printre cei mai performanţi actori ai scenei internaţionale. Şi aceasta nu pentru orgolii sterile, ci cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor europeni, dar şi pentru a se menţine în ritmul competitivităţii globale, pentru a produce mereu transformări benefice acasă şi în lume.

Şi cum nu ar dori europenii o asemenea atitudine transformaţionistă când blocarea acesteia a cauzat dezechilibrele care au dus la criza economico-financiară din ultimii ani? Când liderii politici şi economici din perioada care a premers crizei au simulat doar schimbări impuse de conjuncturalism, pentru a obţine timp şi a amăgi aşteptările cetăţenilor?

Sau, în plină criză internaţională, presaţi de spectrul dezastrelor economice şi sociale, s-au întrecut în promisiuni de a găsi noi şi valabile soluţii, dar au continuat să aplice aceleaşi politici şi tehnici de interese sectare, chiar dacă acestea poziţionau Uniunea Europeană în clase tot mai joase, comparativ cu principalii actori globali. Ori, când discursul multor lideri europeni propunea ţinuta populistă şi radicalismul în politică, întorcându-ne spre epoci istorice pe care credeam că nu le vom mai regăsi în prim-planul construcţiei societale şi europene, pervertind până şi acumulările democratice ale perioadei post-Războiul Rece şi barând orice formă de perfecţionare a democraţiei în secolul al XXI-lea.

O „PRIMAVARA EUROPEANA"

Uniunea Europeană trebuie să reintre grabnic în competiţia globală pentru progres, bunăstare şi performanţe în relaţiile sociale internaţionale/transnaţionale. Numai că, pentru aceasta, e absolut necesară o transformare a ei internă, să elimine toate barierele instituţionale, legale, procedurale şi politice care o ţin în blocajul din ultimii ani, în paralizia formalismului decizional interguvernamentalist.

Desigur, schimbările graduale, evoluţioniste sunt preferabile, dar ele ar fi eficiente numai dacă ar fi decise de către lideri credibili şi ar avea susţinerea cetăţenilor europeni, ar fi implementate spre binele/beneficiile tuturor. Altminteri, o „primăvară europeană" ar produce schimbări care, pentru un interval de timp, ar pune sub semnul întrebării însăşi experienţa construcţiei europene, aşa cum ea s-a profilat în peste o jumătate de veac.

UE SE SCHIMBĂ

Imobilismul social şi economic, politic nu poate fi acceptat la nesfârşit. Schimbările radicale şi bruşte crează atitudini radicale ulterioare, implică apoi o energie moderatoare. Îndeosebi azi, când deja ne-am obişnuit cu o acceleraţie sporită a evoluţiei sociale, liderii europeni şi ai statelor membre ale Uniunii Europene ar trebui să înţeleagă că schimbarea este în însăşi esenţa construcţiei şi integrării europene, că orice barieră în calea transformării şi perfecţionării Uniunii nu poate fi decât temporară, că până la urmă va fi înlăturată, chiar dacă va avea costuri neprevăzute. Asa că, aşteptăm să vedem, să analizăm şi să susţinem iniţiative valoroase ale Comisiei Europene, dar şi ale statelor membre, care să scoată Uniunea Europeană din ipostaza incertitudinilor care i-a măcinat, în anii din urmă, identitatea şi aspiraţiile.