Video Drone rusești au lovit o fabrică poloneză din Ucraina. Polonia denunță „un atac intenționat”
0Polonia a acuzat Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn aparținând unui grup polonez în urma unui bombardament în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), marți, soldat cu cel puţin opt răniţi, relatează EFE.

„Dronele ruseşti au atacat fabrica grupului Barlinek din Vinniţa. Directorul unităţii tocmai mi-a spus că a fost un atac intenţionat, dronele venind din trei direcţii”, a scris ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski pe reţeaua de socializare X, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Paweł Wroński, a declarat pentru ziarul Gazeta Wyborcza că fabrica a fost lovită de cinci drone.
„Acest lucru dovedește că nu a fost o coincidență. O țintă civilă a fost în mod clar vizată”, a declarat el, potrivit notesfrompoland. com.
Echipe ale serviciilor de urgenţă s-au deplasat la faţa locului, inclusiv personalul consulatului polonez, a precizat el. „Războiul criminal” al preşedintelui rus Vladimir Putin „se apropie de graniţele noastre”, a mai spus Sikorski.
Serviciul de stat ucrainean pentru situaţii de urgenţă (DSNS) a anunțat pe Telegram că opt persoane au fost rănite şi spitalizate în urma atacului din noaptea de marţi spre miercuri asupra oraşului Vinniţa.
Potrivit ministrului polonez de externe, doi dintre răniţi au suferit arsuri grave.
Şefa adjunctă a Administraţiei militare regionale Vinniţa, Natalia Zabolotna, a transmis pe Facebook că a vizitat spitalul de arşi unde sunt tratate victimele.
Dintre cei opt răniţi, cinci au suferit arsuri şi doi sunt în stare gravă, dar toți sunt în stare stabilă.
„În total, regiunea Vinnița a fost atacată astăzi de 28 de drone, dintre care aproximativ 18 ținte au fost distruse”, a precizat Zabolotna.
Dronele ruseşti au lovit două instalaţii industriale civile la Vinniţa, unde au izbucnit incendii de amploare, potrivit DSNS.
Unul dintre incendii a fost stins în jurul orei 05.00 GMT, în timp ce celălalt la aproximativ două ore mai târziu.
Grupul Barlinek este unul dintre principalii producători mondiali de pardoseli laminate din lemn, cu fabrici în Polonia, Ucraina şi România.
Procuratura poloneză a deschis o anchetă
Parchetul regional din Vinița a anunțat miercuri dimineață că a deschis o anchetă privind săvârșirea unor crime de război de către Rusia în timpul atacurilor nocturne asupra instalațiilor industriale civile din oraș.
Fabrica Barlinek din Vinița este vitală pentru operațiunile firmei, care își vinde produsele în 75 de țări de pe șase continente. Aproximativ 40% din aceste produse sunt fabricate la fabrica din Vinița, deschisă în 2007, relatează Business Insider Polska. Celelalte două fabrici ale firmei sunt situate în Polonia și România.
În septembrie 2023, o fabrică din Ucraina aparținând producătorului polonez de ferestre Fakro a fost lovită de o rachetă rusească, provocând pierderi estimate la 30 de milioane de zloți (7 milioane de euro).
Rusia lansează 400 de drone asupra Ucrainei
Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei, în cursul nopții, lansând o rachetă balistică Iskander-M și 400 de drone de diferite tipuri, care au vizat în principal orașele Krivoi Roi, Harkov și Vinnița, potrivit Comandamentului Forțelor Aeriene al Ucrainei.
Apărarea aeriană ucraineană a interceptat 198 de drone rusești și a suprimat alte145 de momeli. O rachetă balistică și 57 de drone au lovit ținte în 12 locații.
Atacul a fost lansat din mai multe situri din Rusia, dar și din Crimeea ocupată.
Krivoi Roi, localitatea natală a lui Volodimir Zelenski, s-a confruntat cu un atac combinat cu o racheta balistică, și 28 de drone kamikaze. O întreprindere a fost distrusă și s-au produs pene de curent pe scară largă. Un băiat de 17 ani a suferit răni abdominale grave în atac, a declarat guvernatorul Serhi Lisak .
La Harkov, drone rusești au lovit o întreprindere civilă din districtul Kiev, provocând un incendiu de amploare și rănind trei persoane, a declarat guvernatorul Oleg Siniehubov.