Din nou în pragul crizei: Grecia se confruntă cu alegeri anticipate, punând în pericol zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonis Samaras, premierul conservator al Greciei, a avertizat parlamentarii şi alegătorii că perspectiva unei victorii a partidului Syriza „ar arunca Grecia în haos“
Antonis Samaras, premierul conservator al Greciei, a avertizat parlamentarii şi alegătorii că perspectiva unei victorii a partidului Syriza „ar arunca Grecia în haos“

Viitorul zonei euro este ameninţat deoarece Grecia se confruntă cu alegeri anticipate şi cu victoria partidului de extremă stângă ce se opune măsurilor de austeritate impuse de zona euro. Nici luni dimineaţa, parlamentarii nu au reuşit să aleagă un preşedinte, în ultima rundă de vot. Singurul candidat al cursei prezidenţiale, Stavros Dimas, nu a însumat numărul de voturi necesar.

Parlamentarii greci nu au reuşit să aleagă un nou preşedinte în runda finală de vot de luni dimineaţă, punând astfel ţara în postura de a se confrunta cu alegeri anticipate, notează Reuters. Singurul candidat din cursa prezidenţială, fostul comisar european Stavros Dimas, a obţinut aproape acelaşi rezultat ca data trecută, lipsindu-i însă cele 180 de voturi de care era nevoie pentru a devenit preşedinte al ţării.

Extrema stângă din Grecia ameninţă zona euro

Eşecul de a câştiga votul de luni dimineaţă va atrage alegeri generale anticipate, potrivit Constituţiei Greciei, într-un moment în care partidul de extremă stângă din opoziţie este împotriva austerităţii economice impuse în zona euro, potrivit „The Telegraph“.

Alegerea partidului popular Syriza, care se opune măsurilor de austeritate solicitate de Uniunea Europeană (UE) şi de Fondul Monetar Internaţional (FMI) drept condiţie pentru ajutorul financiar, ameninţă viitorul monedei euro. Duminică, Gikas Hardouvelis, ministrul Finanţelor din Grecia, a avertizat că alegerea unor măsuri anti-austeritate ar putea conduce la penalizări economice din partea Băncii Centrale Europene (BCE).

„BCE are cheia. Această cheie poate opri cu uşurinţă şi brusc orice finanţare şi poate conduce la ştrangularea economiei greceşti într-o secundă“, potrivit lui Hardouvelis. Dacă BCE sau UE acţionează şi nu mai susţin Grecia, ţara ar putea fi exclusă din zona euro, fapt ce ar conduce la o nouă criză în regiune.

Grecia - „din experiment neoliberal în model social“

Alexis Tsipras, liderul partidului Syriza, vrea să păstreze Grecia în zona euro, însă a jurat să oprească măsurile de austeritate impuse în cazul în care câştigă alegerile care ar putea avea loc la sfârşitul lunii ianuarie sau la începutul lui februarie 2015. „Responsabilitatea noastră istorică este să pregătim drumul pentru o alternativă politică în Europa, transformând o ţară din zona euro dintr-un experiment neoliberal într-un model de protecţie şi creştere socială“, a notat duminică Tsipras în publicaţie partidului, „Avgi“.

„Orice nou guvern trebuie să respecte obligaţiile contractuale“

Germania a avertizat Grecia că orice încercare de a împiedica măsurile de austeritate impuse într-o ţară ce foloseşte moneda euro, după alegeri, nu va fi tolerată, stabilind astfel ţara pe un curs contrar UE şi BCE. „Alegerile anticipate nu vor şterge datoria Greciei. Orice nou guvern trebuie să îndeplinească obligaţiile contractuale ale celor precedente. În cazul în care Grecia alege o altă direcţie, acest lucru va da naştere unei situaţii dificile“, a declarat Wolfgang Schaeuble, ministrul de Finanţe al Germaniei, citat de „The Telegraph“.

Dacă vor avea loc alegeri anticipate, votul naţional se va ţine fie pe 25 ianuarie, fie pe 1 februarie. Rezultatele vor fi apoi dezbătute în cadrul unui summit de urgenţă al liderilor UE pe 12 februarie, urmat de o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din zona euro, patru zile mai târziu, în cadrul căreia se vor lua decizii importante.

Syriza „ar arunca Grecia în haos“

Antonis Samaras, premierul conservator al Greciei, a avertizat parlamentarii şi alegătorii că perspectiva unei victorii a partidului Syriza „ar arunca Grecia în haos“. „Grecii nu-şi doresc alegeri anticipate. Poporul grec înţelege unde ar putea conduce această aventură. Dacă nu alegem un preşedinte, reponsabilitatea va fi imensă pentru cei care nu votează. Ei vor fi ţinuţi minte de toţi, în special de istorie“, potrivit premierului.

Într-o nouă rundă a votului parlamentarilor, ţinută săptămâna trecută, Stavros Dimas, candidatul la preşedinţie al guvernului, a obţinut 168 de voturi pentru, cu 32 mai puţine decât limita minimă de 200 de parlamentari.

Coaliţia de guvernare a Greciei, formată din două partide, are 155 de locuri în parlament, având nevoie de susţinere din partea opoziţiei şi a independenţilor pentru a asigura victoria lui Dimas, fost bancher şi comisar UE. În runda finală ce a avut loc luni dimineaţă, Samaras n-a reuşit să obţină susţinerea celor 180 de membri ai parlamentului pentru a evita alegerile anticipate şi a-l numit preşedinte al Greciei pe Dimas.

Nici extrema stângă, dar nici cea dreaptă

Dimas a anunţat săptămâna trecută că nu va accepta funcţia în cazul în care va fi susţinut de parlamentarii „Zorilor Aurii“, partidul neo-nazist care plănuia susţinerea guvernului pentru a ţine la distanţă extrema stângă. „Nu voi accepta să fiu ales preşedinte al Republicii Elene cu voturile Zorilor Aurii“, a declarat Dimas în ajunul Crăciunului.

Pentru a participa la vot, câţiva parlamentari ai „Zorilor Aurii“, inclusiv liderul partidului, au primit învoire temporară din închisoare, unde se confruntă cu acuzaţii de organizare a unei fundaţii criminale, pentru a participa la vot.

În sondajele de opinie, partidul Syriza conduce, deşi diferenţa s-a mai restrâns pe fondul probabilităţii alegerilor generale şi sancţiunilor zonei euro asupra Greciei. Într-un sondaj publicat de ziarul „To Vima“, Syriza conduce cu 27,4%, comparativ cu 25,7% susţinere pentru partidul premierului Samars, „Noua Democraţie“.

„Zarurile au fost aruncate“, „Ziua Judecăţii“ şi „Ora Responsabilităţii“ erau titlurile ziarelor pro-guvern de luni, iar publicaţia opoziţiei, „EfSyn“ nota că „S-a terminat cu minciunile“, referindu-se la posibilitatea alegerilor.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite