Datoria Greciei a fost redusă pentru a evita falimentul. Grecii se întreabă dacă vor să fie ajutaţi sau nu

0
0

Grecia va organiza un referendum pe tema noului acord european de susţinere financiară a ţării, anunţă premierul grec, Georges Papandreu, citat de AFP.

„Vom respecta voinţa poporului grec", a declarat Papandreu în cursul unei întâlniri cu membrii grupului parlamentar socialist.

De altfel, premierul grec a declarat că va solicita şi votul de încredere al Parlamentului pe tema acordului european asupra datoriei suverane a Greciei.

„Oare grecii acceptă noul acord sau nu? Dacă nu îl vor, nu va fi adoptat", avertizează primul-ministru elen.

Liderii europeni, reuniți săptămîna trecută la Bruxelles, au decis ca băncile, fondurile de pensii şi asigurătorii să accepte o reevaluare în scădere a datoriilor Greciei cu 50%, astfel încât acestea să ajungă la 120% din PIB, până în 2020.

Datoriile totale ale Greciei, de peste 350 miliarde de euro, vor atinge la sfârşitul acestui an 160% din PIB, potrivit estimărilor.

Grecia a mai faliment de vreo 5-6 ori

Conform unui recent sondaj de opinie, noul acord european de susţinere financiară a Greciei va afecta suveranitatea acestei ţări, apreciază cei mai mulţi greci.

Temerea grecilor este că ţara lor va trebui să accepte o înăsprire a controalelor asupra politicii fiscale (până în prezent acestea se derulau la fiecare trei luni) din partea „troicii" formate din UE, BCE şi FMI sau chiar să îşi piardă suveranitatea.

Un sondaj publicat la sfârşitul săptămânii trecute au arătat că majoritatea grecilor cred că deciziile luate la Bruxelles sunt negative, doar 12,6% considerându-le pozitive.

Până acum, grecii au mai falimentat ca ţară de vreo 5-6 ori. În cazul falimentului declarat din 1932, tot printr-un referendum s-a decis stoparea rambursării datoriei externe. Moratoriul astfel instituit a ţinut până în 1964.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri