Cine este spionul-erou care preia conducerea Ministerului ucrainean al Apărării. Putin a încercat de mai multe ori să-l elimine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oleksii Reznikov părăsește postul de ministru al Apărării al Ucrainei. În locul lui ministerul va fi condus de actualul șef al informațiilor militare, Kirill Budanov, a anunțat șeful fracțiunii partidului pro-prezidențial Servitorul Poporului, din Rada Supremă, David Arakhamia. Reznikov va conduce Ministerul pentru Industrii Strategice al Ucrainei, care este condus în prezent de Pavel Riabikin.

Kiril Budanov Foto Profimedia
Kiril Budanov Foto Profimedia

Kirill Budanov, şeful GUR, serviciul de spionaj al armatei ucrainene, are 37 de ani şi grad de general maior. A absolvit Institutul Forţelor Terestre din Odesa în 2007, după care a servit în cadrul forţelor speciale ale Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina. A participat la operaţiuni militare speciale, informaţiile despre acestea fiind clasificate.

A prevăzut exact atacul rusesc

Cu câteva ore înainte ca toate avertismentele sale despre o invazie rusă să se dovedească a fi corecte, generalul maior Kirill Budanov şi-a mutat soţia în biroul său, temându-se că se va întâmpla într-adevăr ce e mai rău. Era 23 februarie - noaptea dinaintea lansării invaziei ruse împotriva Ucrainei - iar Budanov îşi pusese în joc însăşi cariera, pentru că a fost printre puţinii oficiali ucraineni convinşi că Rusia era pe cale să atace şi să încerce să captureze capitala Kiev, relatează „The Washington Post“.

El şi soţia priveau insistent şi îngrijoraţi ceasul în acea noapte. Budanov risca să rămână în curând fără slujbă, dacă totul nu decurgea aşa cum el prezisese şi cum comunicase, de altfel, şi conducerii politice - sceptice - a Ucrainei. „Avusesem această discuţie că, dacă acel atac nu are loc, nu vom fi prea bine“, a declarat el într-un interviu recent acordat cotidianului american „The Washington Post“. „Spusesem în mod specific că la ora 4 dimineaţa va începe. Sună foarte ciudat, dar mi-era teamă că nu se va întâmpla cum ar fi urmat să se întâmple“, a mărturisit el.

Unsprezece luni mai târziu, cuvintele lui Budanov, generalul în vârstă de 37 de ani, au o mare greutate în faţa preşedintelui Volodimir Zelenski şi a altora de la Kiev. În cercurile politice ucrainene, el este respectat ca fiind singura persoană - împreună cu serviciile secrete americane şi britanice - care a avertizat corect, cu luni de zile înainte, ce plănuia Rusia.

La vremea respectivă, a fost în mare parte ignorat. Majoritatea celorlalţi oficiali guvernamentali şi militari ucraineni se aşteptau ca invazia Rusiei să se limiteze la partea de est a ţării mai degrabă decât un atac pe scară largă, în trei direcţii.

Cum vede continuarea războiului

Prognoza lui Budanov pentru acest an este că Rusia se va concentra pe ocuparea unui număr mai mare de teritorii în regiunile estice Doneţk şi Lugansk. O nouă ofensivă din partea forţelor sale staţionate la nord de Ucraina, în Belarus, este puţin probabilă, consideră Budanov, fiind doar o încercare de a distrage atenţia şi de a împrăştia trupele Kievului. „Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că Crimeea se întoarce acasă până la vară“, a punctat Budanov.

Întrebat dacă, în cazul în care trupele ucrainene ajung în Crimeea - peninsula ucraineană pe care Rusia a invadat-o şi anexat-o ilegal în 2014 -, liderul rus Vladimir Putin ar putea decide să folosească arma nucleară, Budanov a răspuns: „Nu cred să se întâmple aşa ceva. Iar Crimeea va reveni la noi. Şi vă mai spun un lucru: totul a început în Crimeea în 2014 şi tot acolo se va termina totul“, a adăugat el.

„Este o tactică alarmist“, a explicat el, în interviul acordat în biroul său, acolo unde are o broască drept animal de companie, notează „The Washington Post“.

„Rusia este o ţară de la care te poţi aştepta la multe, dar nu şi la prostie totală. Aşa că trebuie să vă spun că nu se va întâmpla aşa ceva. Un atac nuclear va avea ca rezultat nu doar o înfrângere militară a Rusiei, ci şi prăbuşirea Rusiei. Şi ei ştiu foarte bine acest lucru“, a punctat Budanov.

Vizat de mai multe tentative de asasinare

Ascensiunea rapidă a lui Budanov, care a devenit unul dintre cei mai tineri generali din istoria Ucrainei, s-a accelerat în august 2016, când un locotenent-colonel din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a fost ucis în Crimeea, aparent într-o acţiune a unor sabotori ucraineni. Se crede că Budanov a fost unul dintre agenţii speciali ucraineni implicaţi, lucrând în spatele liniilor inamice, iar ulterior a fost decorat cu „Ordinul Curajului“, pentru operaţiuni rămase nedezvăluite. În 2020, pe atunci în vârstă de doar 34 de ani, a fost numit şef al Direcţiei Principale de Informaţii a Ucrainei (GUR).

Deşi au trecut ani de la operaţiunea din Crimeea, Budanov este încă zgârcit în privinţa detaliilor. El nu a vrut să confirme sau să infirme operaţiunea sau rolul său în aceasta. „S-a întâmplat ceva“, s-a limitat să spună el. „Şi toate atentatele la viaţa mea au început după aceea“, a adăugat oficialul spionajului militar ucrainean.

În 2019, o bombă a fost plasată sub maşina sa, dar a fost detonată prematur. Au existat cel puţin 10 tentative de asasinat la adresa sa, potrivit unei persoane apropiate lui Budanov.

Faptul că i se doreşte moartea l-a făcut să ducă o existenţă personală precaută. Budanov locuieşte în biroul său. Iese rar în public. În biroul său rulează muzică clasică non-stop - poate e şi o apărare împotriva oricăror încercări de a asculta ce se spune înăuntru, menţionează „The Washington Post“.

Țintă a Moscovei

Kirill Budanov rămâne o ţintă pentru Kremlin. După explozia de pe podul Crimeei, din octombrie 2022, Moscova i-a arătat cu degetul pe Budanov şi pe alţi agenţi GUR. Generalul are arme ascunse într-un colţ şi gloanţe pe biroul său.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite