Cecenii, în spatele liniilor pentru a-i împiedica pe recruții ruși să dezerteze

0

Rușii nu mai îndrăznesc să iasă la proteste deoarece le este frică de tortură. Cu toate acestea, peste 50 de centre de recrutare au fost incendiate de când a început mobilizarea parțială, a declarant la RFI, Nikita Kondratyev, redactorul șef al Novaia Gazeta Europe.

Recruți ruși mobilizați de Putin pentru războiul din Ucraina Foto captură video Twitter
Recruți ruși mobilizați de Putin pentru războiul din Ucraina Foto captură video Twitter

În același timp, recruții sunt prost înarmați și unii trebuie să își cumpere singuri echipamente militare. O revoltă este posibilă în armată, dar recruții nu pot fugi, deoarece în spatele frontului îi așteaptă regimente de ceceni al căror unic scop este să împiedice retragerea și dezertările. Violul ar fi, de asemenea, un instrument de supunere, spune Nikita Kondratiev.

„Noi nu știm ce oameni trimit pe front, nu știm dacă sunt pregătiți să lupte, nu știm ce cred de mobilizare, deoarece ideologia statului lui Putin este una de război. Piatra de căpătâi a ideologiei lui Vladimir Putin este al Doilea Război Mondial, adică Marele Război pentru Apărarea Patriei.  Oamenilor li s-a povestit de mult timp despre acest război, în Rusia este un adevărat cult.

Mulți dintre cei care au crescut cu acest mit al luptei pentru apărarea patriei, de fapt așteaptă momentul când țara îi va chema la luptă. Ei au fost gata să lupte în toți acești ani. Cred că pentru unii dintre ei, nici nu contează pentru ce se luptă, pentru ei contează ideea de luptă“, spune Kondratiev.

Am văzut kalașnikoave ruginite date recruților... Nu cred că această problemă a dotării și a echipamentelor va fi rezolvată de autorități și este posibil să avem proteste în rândul armatei. Pe de altă parte, există unități speciale de luptă care au ordin să nu lase recruții să părăsească frontul. De exemplu, batalioanele cecene, ei nu luptă ci au sarcina să oprească recruții de la a dezerta.

Sunt informații potrivit cărora doi recruți din regiunea Donețk au fost violați de ceceni. Aceste informații trebuie verificate și nu vă pot spune cu o certitudine de 100% că sunt adevărate. Eu am vorbit cu mai mulți insurgenți din batalioanele cecene care mi-au povestit despre soldații ceceni care stau în poziție în spatele frontului și îi vânează pe recruții care vor să fugă înapoi...“, a precizat jurnalistul rus.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite